Ieri, s-a consumat un nou termen în procesul afaceriştilor hunedoreni care au derulat afaceri ilegale cu laminate şi fier vechi. Adrian Filer (foto stânga), Florin Uscatu (foto dreapta) şi Dorin Cupeţiu vor trebui să se obişnuiască cu arestul, pentru că nici ieri, judecătorii Tribunalului hunedorean nu au fost de acord ca ei să fie cercetaţi în libertate. Cererea lor, de eliberare provizorie sub control judiciar, nu a fost acceptată.
Fraudă de tip carusel
La începutul lunii octombrie, DIICOT a destructurat un grup infracţional, format din 11 persoane, despre care anchetatorii susţin că „a achiziţionat, prin cesiune, mai multe societăţi comerciale, pe care le-a utilizat pentru derularea de achiziţii intracomunitare, prin interpunerea lor în relaţiile comerciale dintre partenerii externi din Uniunea Europeană şi beneficiarii reali ai mărfurilor, respectiv societăţile comerciale administrate de către liderii grupării, din municipiul Hunedoara”. Societăţile intermediare controlate de membrii grupării facturau mărfurile achiziţionate din UE către firmele beneficiare, fără a calcula legal TVA-ul datorat bugetului de stat şi la aproximativ acelasi preţ cu cel de achiziţie din import, realizând astfel o fraudă de tip “carusel”. În această modalitate, societăţile comerciale beneficiare deduceau ilegal TVA şi practicau un preţ de vânzare diminuat faţă de preţul real al mărfurilor. Prejudiciul produs de membrii grupării în acest mod a fost estimat la 1.800.000 de euro. Adrian Filer a fost adjunct al şefului Poliţiei municipiului Hunedoara în perioada 1998-2005. A ieşit la pensie şi s-a apucat de afaceri cu fierul vechi. Omul de afaceri Florin Uscatu a fost finanţator al echipei de fotbal de Liga a II-a Corvinul 2005. Alături de aceştia, mai este şi Dorin Cupeţiu, cel care era practic, beneficiarul tranzacţiilor. (S. Popa)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…