În acest final de an, Moş Crăciun a fost mai mult decât darnic cu administraţia publică din Sântămăria-Orlea, noua grădiniţă de aici fiind recepţionată ieri, în prezenţa unor reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, ai IŞJ Hunedoara, respectiv a constructorului şi a proiectantului.
„Grădiniţa cu program normal are două săli de clasă (pentru două grupe), locuri de joacă, grupuri sociale şi oferă multe facilităţi, proiectul fiind finanţat de Ministerul Educaţiei şi beneficiind şi de contribuţie locală. Capacitatea maximă a acesteia este de 40 de locuri şi se impunea ca o necesitate pentru comunitate. Aş mai aminti şi de reabilitarea şcolii gimnaziale, aflată pe ultima sută de metri în ce priveşte reparaţiile, şi suportată tot din bani de la ministerul de resort şi de la puşculiţa primăriei. Mai trebuie precizat că inclusiv pe parcursul vacanţei de vară s-au executat, cu forţe financiare proprii, lucrări de reabilitare la unităţile de învăţământ primar din localităţile Ciopeia, Sânpetru, Subcetate şi Balomir, astfel ca activitatea şcolară să se desfăşoare în condiţii optime la nivelul întregii comune“, a precizat Dumitru Oprean, primarul din Sântămăria-Orlea. Potrivit acestuia, din pricină că s-a redus numărul de copii, a fost necesară pregătirea pentru un eventual învăţământ de tip centralizat. „Am adus un microbuz nou, pe lângă celelalte două pe care le mai avem, s-au modernizat grădiniţa şi şcoala din Sântămăria şi în acest mod, nu vom întâmpina probleme dacă din 2017 reţeaua locală de învăţământ va fi diminuată cu două unităţi (Balomir şi Sânpetru), aşa cum se preconizează. În orice caz, copiilor trebuie să le fie asigurată continuitatea cursurilor. E cel mai important lucru”, a mai precizat primarul.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…