FlashPolitica si administratie

Final pentru Legea care le permite să iasă la pensie mai devreme

Final fericit pentru legea care le dă posibilitatea unora să iasă la pensie mai devreme cu doi ani faţă de vârsta standard. Ieri, deputaţii au dat votul final, iar legea urmează să fie promulgată de preşedintele ţării.

„Împreună cu colegii mei parlamentari PSD Hunedoara, Laurenţiu Nistor şi Natalia Intotero, am votat astăzi în plenul Camerei Deputaţilor, propunerea de lege prin care locuitorii judeţului Hunedoara, care au locuit mai mult de 30 de ani în zonele cu poluare remanentă, vor beneficia de o reducere de doi ani a vârstei standard de pensionare fără penalizare! De această lege vor beneficia cetăţenii municipiului Hunedoara, precum şi cetăţenii din Petroşani, Petrila, Vulcan, Lupeni, Aninoasa, Uricani, Călan, Brad, Deva, Orăştie, comuna Teliuc, comuna Crişcior, comuna Veţel, comuna Ghelari, comuna Băiţa, comuna Baia de Criş şi comuna Certeju de Sus. Datoria şi obligaţia celor care au fost trimişi în Parlamentul României este să nu uite niciodată de semenii lor care şi-au pus încrederea şi speranţa în cei pe care i-au votat”, a declarat Ilie Toma (foto), deputat PSD de Hunedoara. (A. Năstase)

One thought on “Final pentru Legea care le permite să iasă la pensie mai devreme

  • daca tot vreti sa va aduceti aportul la ac.lege veniti cu amendamente pt cei care au iesit deja.considerati de exemplu ca mai au 2 ani vechime!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura