Finalizarea autostrăzii Deva – Sibiu, stabilită de un judecător

Fostul ministru al Transporturilor, Dan Şova, a menţionat, ieri, la Alba Iulia, că data de 15 noiembrie privind finalizarea lotului trei al tronsonului Orăştie-Sibiu, al autostrăzii A1, a fost stabilită de către un judecător.
„Constructorul şi-a asumat în continuare data de 15 noiembrie. Am convingerea că va fi 15 noiembrie. Data de 15 noiembrie nu a mai fost o dată stabilită prin negociere de către CNADNR şi Impregilo, 15 noiembrie a fost o dată stabilită de către un judecător”, a declarat, într-o conferinţă de presă, Dan Şova.
Autostrada A1, tronsonul între Orăştie şi Sibiu, a fost deschisă circulaţiei în data de 20 decembrie 2013, pe distanţa dintre Orăştie şi Cunţa, judeţul Alba. Este vorba de aproximativ 44 de kilometri, cuprinşi în primele două loturi. Asta, după ce anterior, în cursul aceleiaşi zile, a fost inaugurat şi lotul 4 al autostrăzii, dintre Sălişte şi Sibiu, în lungime de 16 kilometri.
Din cauza complexităţii şi lungimii proiectului, pentru execuţia lucrărilor pe tronsonul de autostradă Orăştie-Sibiu în lungime de 82,07 km, a fost realizată o împărţire în patru loturi. Valoarea totală de construcţie a tronsonului Sibiu – Orăştie este de 716 milioane de euro. (AGERPRES)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago