Ceea ce era de aşteptat s-a întâmplat. Reabilitarea drumului către mănăstirea Prislop nu poate fi finalizată la termenul stabilit de conducerea Consiliului Judeţean.
Încă de anul trecut, fostul preşedinte al CJ Hunedoara, Laurenţiu Nistor, susţinea, în urma unei verificări pe teren că firma respectivă nu poate să ducă la bun sfârşit lucrarea în timpul prevăzut în contract. Contractul a fost semnat în vara lui 2015 şi constructorul, SC Strade Conscom SRL, reprezentată de Matei Pup, avea la dispoziţie 23 de luni să finalizeze lucrările. În plus, constructorul a câştigat licitaţia pentru reabilitarea drumului către mănăstirea Prislop cu suma de 7 milioane de lei, deşi s-a plecat de la 11 milioane de lei. Termenul de finalizare era în această vară, dar CJ a prelungit terminarea lucrării cu două luni. Cu toate astea, constructorul nu a putut respecta nici acest termen.
„În urma discuţiilor avute cu constructorul, investiţia respectivă va fi finalizată efectiv doar în luna octombrie 2017”, se arată într-un comunicat al CJ Hunedoara. În ceea ce priveşte calitatea lucrărilor executate, vicepreşedintele CJ Hunedoara, Daniel Andronache (foto), declara recent, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, că la finalizarea lucrărilor, calitatea acestora va fi verificată de un laborator autorizat de Inspectoratul de Stat în Construcţii. Lucrările sunt verificate calitativ şi cantitativ de către dirigintele de şantier în baza actelor şi documentelor emise de constructor şi furnizorii de materiale. La recepţia de la terminarea lucrărilor, Consiliul Judeţean Hunedoara va solicita teste suplimentare externe, care să certifice fără nici un dubiu calitatea acestora“.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
La fața ta...normal ca nu au cum sa termine la timp..