În iulie şi august, activitatea inspectorilor din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Timişoara s-a concretizat prin colectarea la Bugetul General Consolidat a unei sume suplimentare faţă de programul comunicat în valoare totală de 39 milioane lei, din care 18 milioane în luna iulie şi 21 milioane în luna august.
Gradul de realizare a programului aferent celor două luni a fost de 102,13 la sută, respectiv 102,74 la sută, se arată într-un comunicat al DGRFP Timişoara.
În primele două luni ale trimestrului al III-lea al anului curent, inspectorii Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Timişoara au colectat venituri bugetare în valoare de 1.643 milioane lei, mai mult cu 147 milioane lei, respectiv cu 10 la sută, faţă de perioada similară a anului 2016 (1.496 milioane lei). În luna august a.c., creşterea, raportată la august 2016, a fost de 19 la sută. (M. Crivăţ)
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…