Firczak Gheorghe este candidatul Uniunii Culturale a Rutenilor din România, pentru Camera Deputaţilor, la alegerile din 9 decembrie 2012

Maria Comşa

Biroul Electoral Central decide, la 16 octombrie 2012, acceptarea candidaturii la nivel naţional a domnului Firczak Gheorghe (foto) pentru Camera Deputaţilor la alegerile din 9 decembrie 2012.
Şi în legislatura 2008-2012, a făcut parte din Grupul Minorităţilor Naţionale. A fost vicepreşedintele Comisiei pentru Egalitate de Şanse pentru Femei şi Bărbaţi, membru al Comisiei Parlamentare a Revoluţionarilor din Decembrie 1989 şi al Comisiei de Validare. A făcut parte din Grupurile Parlamentare de Prietenie cu Republica Ungară, Malta, Africa de Sud şi Republica Guineea. Dintre declaraţiile sale politice, menţionăm următoarele: „Alocuţiune dedicată împlinirii a 20 de ani de la victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989”, „Valea Jiului are viitor !” şi „Teatrul de Estradă din Deva”.
Actuala legislatură consemnează în dreptul său 13 propuneri legislative. Să menţionăm că este de profesie istoric cu doctorat susţinut la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj Napoca. Este vicepreşedinte al Societăţii de Istorie şi Retrologie Agrară a României, S.I.R.A.R. A scris şi editat 5 volume de istorie, contribuind integral financiar la publicarea unor lucrări ştiinţifice ale unor prestigioşi cercetători hunedoreni: Eugen Cernelea, Liviu Lazăr, Adela Herban, Ioachim Lazăr, Olivia Niţescu şi Mircea Lac, a unor volume de beletristică scrise de Dumitru Tâlvescu. Este o prezenţă permanentă în viaţa publică hunedoreană, mai ales culturală.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Acest Firczak merita inca un mandat intrucat a votat cu doua maini taierea salariilor bugetarilor si a pensiilor.

  • Sunt curios ce a facut pentru locuitorii judetului Hunedoara, in timpul mandatelor de parlamentar.
    A participat - prin votul sau - la dezastrul facut de guvernarea boc!
    Ma mir cum are tupeul sa mai candideze.

  • Din pacate , are si "tupeu, are si fatza"!!!
    Asta e legea la Romanica!!! Daca Diaconu poate ramine senator , asa si acest mascarici, daca se voteaza singur din partea RUTENILOR isi va mentine mandatul, spre cinstea noastra a devenilor , care trebuie sa-i multumim ca este concitadinul nostru, si ca ne reprezinta cu "cinste si onoare " si pe noi nu numai pe conationalii nostrii "ruteni"??!!
    S-auzim numai de bine !
    :)

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago