Maximilian Gânju
În ceasul al XIII-lea, municipalitatea şi beneficiarul obiectivului au reziliat contractul cu o societate a lui Alin Simota (foto), prin care se construia o grădiniţă peste drum de sediul Primăriei Petroşani. Firma lui Simota a încasat peste 1,2 milioane de lei pentru lucrările efectuate, însă grădiniţa este doar la stadiul de schelet.
Nu se mai alocă nici un leu
Firma lui Alin Simota, cea care a demarat lucrările la grădiniţa din centrul municipiului Petroşani, a pierdut contractul după ce a intrat în faliment. Prin urmare, actul a fost reziliat, urmând a fi organizată o licitaţie în vederea preluării lucrărilor de către o altă firmă de construcţii. „Contractul cu Şcoala Generală a fost reziliat de drept, ţinându-se cont de faptul că firma de construcţii care a început lucrările a intrat în faliment. Beneficiarul, respectiv şcoala, a făcut o notificare la lichidator pentru rezilierea de drept a contractului. Urmează să fie demarată procedura pentru organizarea unei licitaţii în vederea preluării lucrărilor. Până atunci, urmează să fie făcută o evaluare a lucrărilor executate precum şi a celor rămase de executat. În grădiniţa din centrul localităţii, până în prezent, ministerul de resort a investit circa 1,25 milioane de lei“, a declarat Marian Popescu, managerul public al municipiului Petroşani. Grădiniţa va rămâne tot neconstruită pentru că Ministerul Educaţiei a anunţat că, în acest an, nu vor fi alocate noi sume de bani pentru continuarea lucrărilor la obiectivul care ar fi urmat să asigure 200 de locuri pentru preşcolarii din localitate. Bani nu vor fi acordaţi nici pentru finalizarea bazinului de înot de la Şcoala Generală nr. 5 din Cartierul Aeroport. „Am fost înştiinţaţi că în acest an nu vom mai primi bani pentru dezvoltarea infrastructurii şcolare din localitate. Respectiv, nici pentru grădiniţă şi nici pentru bazinul de înot de la Şcoala Generală numărul 5, din Cartierul Aeroport”, a declarat Nicu Taşcă, purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Petroşani. Finalizarea lucrărilor la cele două obiective şcolare din Petroşani ar mai avea nevoie de 1,5, respectiv 2,3 milioane de lei.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…