Carmen Cosman
Garda de Mediu Hunedoara a amendat firma Strabag, după ce reprezentanţii acesteia s-au apucat de construcţia autostrăzii, fără a avea autorizaţie de mediu, absolut necesară pentru execuţia proiectului.
Poate plăti jumătate, dacă achită în 48 de ore
Deşi startul lucrărilor a fost dat în primăvara acestui an, nici acum, firma respectivă nu a reuşit să obţină autorizaţia de mediu pentru construcţia tronsonului de autostradă contractat. Strabag a primit avizul pentru organizarea de şantier de la Mintia, dar nu şi pentru execuţia propriu-zisă a lucrării, aşa că Garda de Mediu Hunedoara a decis sancţionarea concernului austriac. „S-a dat sancţiune, conform OUG 195, a cărei valoare este între 30.000 şi 60.000 de lei”, a declarat comisarul Cristian Moldovan, şeful Gărzii de Mediu Hunedoara. Dacă va achita amenda în termen de 48 de ore, firma Strabag poate plăti doar jumătate acesteia. Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, nu a vrut să comenteze situaţia şi a precizat doar că „avem instituţii în stat care trebuie să îşi facă treaba”.
Autostrada Deva-Orăştie este construită de asocierea de firme Strabag-Straco, fiecăreia revenindu-i câte o porţiune din lucrarea care va înghiţi, în total, 177.9 milioane de euro.
Vorbesc gurile rele că un șef din zonă, are program fix cu tinerica pe care…
Mihai O., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic internațional…
Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad Pentru că a reușit achiziționarea unui Computer Tomograf pentru…
„Începând din anul 2021, prin acest program, locuitorii județului Hunedoara au acces la servicii medicale…
Asociația Rădăuțiul civic a venit cu un test pentru cetățeni în care să deosebească o…
Două autoturisme au ars, luni, într-o parcare din oraşul Vulcan, în Valea Jiului, intervenţia pompierilor…