EvenimentFlash

Fiul lui Miron Cozma, prins băut la volan

03 miron cozma si fiul (1)Maximilian Gânju

Dan Cozma (foto), de 32 de ani, fiul fostului lider al minerilor din Valea Jiului, s-a ales cu un nou dosar penal, pentru că a condus sub influenţa băuturilor alcoolice, dar şi pentru că a refuzat să i se recolteze probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Cozma junior a fost prins, duminică seara, pe principalul bulevard din Petroşani, de către poliţiştii rutieri şi după ce i s-a pus „fiola”, s-a constatat că avea o alcoolemie peste limita admisă. A fost dus la Spitalul de Urgenţă Petroşani, pentru a i se lua sânge, însă acesta a refuzat. “În data de 2 iunie, 2013, în jurul orei 22:45, a fost depistat în trafic Dan C., de 32 de ani, din Timişoara, în timp ce conducea un autoturism pe Bd. 1 Decembrie 1918 din Petroşani, iar în urma testării cu aparatul alcoolscop s-a constatat că avea o concentraţie de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a precizat inspectorul principal Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie-Hunedoara. Poliţiştii i-au făcut dosar penal lui Dan Cozma, pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, dar şi pentru refuzul de a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, a explicat şeful Poliţiei Rutiere Petroşani, comisarul Petre Mârza.
Contactat telefonic, Miron Cozma a spus că nu ştie ca fiul lui să fi avut probleme cu poliţiştii şi că este vorba de o confuzie. „Eu am vorbit înainte cu comisarul de la Poliţia Rutieră şi mi-a spus că nu e vorba de fiul meu, că nu este nimic. (…) S-a mai făcut o confuzie cu fiul meu, atunci cu evaziunea cu un milion de euro. Procurorii l-au luat, auzi şi tu motivaţie, ca să vadă dacă e tare’n clanţă ca şi mine. Fiul meu nu avea nici o chestie, are o asociaţie familială la Timişoara, unde vinde şi el, vorba bănăţenilor, cârpe aduse din Ungaria”, a declarat Miron Cozma. Dacă se va dovedi că este vinovat, Dan Cozma riscă o amendă penală ori chiar o condamnare.

One thought on “Fiul lui Miron Cozma, prins băut la volan

  • Aschia nu sare departe de gard, ca si „taticul” lui, acest pui de infractor e si mincinos si las. Sa nu uitam crima lui tata-sau, crima pentru care nu a dat nici o socoteala, este vorba de accidentul mortal din anii 90. Sper ca justitia in Romania a mai evoluat si-l va pedepsi pe acest puroi!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura