Categories: FlashSport

Florentina Marincu este campioană europeană de juniori la lungime

  Atleta hunedoreană Florentina Marincu a cucerit duminică medalia de aur în proba de lungime, la Campionatele europene pentru juniori de la Eskilstuna (Suedia), cu rezultatul de 6,78 m, succes la care se adaugă medalia de bronz obținută cu 2 zile în urmă, la triplusalt, o nouă dovadă a talentului deosebit al sportivei din Deva, anul acesta medaliată cu bronz la CE indoor pentru senioare.

În concursul de la Eskilstuna, desfășurat cu un vânt favorabil de 3-4 m/s, Florentina Marincu a început cu 6,34 m, a continuat cu 6,78 m, apoi 6,58 m, 6,51 m, după care, cu victoria asigurată, a renunțat să sară, pentru a nu forța inutil într-un sezon început încă din prima lună a anului, cu vârf de formă și pentru competițiile de sală.

Componentă a CNS Cetate Deva, unde este antrenată de Nicolae Alexe, Florentina Marincu a făcut un progres constant și firesc, de la cele 2 titluri mondiale la cadeți, în 2013, la Donețk, la acest titlu european de la categoria superioară de vârstă, dublat de medalia de bronz obținută vineri la triplusalt. Mai mult, a și ars etapele, anul acesta reușind să cucerească medalia de bronz a senioarelor, la lungime, la CE indoor de la Praga, cu un nou record continental de junioare, cu 6,79 m.

Ca mai toate fetițele născute la Deva, primul impuls a fost spre gimnastică, acolo aflându-se de mulți ani centrul cel mai productiv al sportului românesc. Dar, așa cum a declarat, „nu am putut continua la gimnastică, pentru că am crescut repede, eram prea înaltă, alegând atletismul, unde a contat și viteza”.

Medalia de argint a fost câștigată de Anna Buehler, din Germania, cu 6,55 m (a doua săritură ca valoare 6,52 m), iar cea de bronz a revenit sportivei din Spania Fatima Diame — 6,55 m (a doua săritură 6,16 m).

La actualele CE de juniori, delegația României a cucerit în total 3 medalii, aur și bronz pentru Florentina Marincu, la lungime și, respectiv, triplusalt, și argint, prin Rareș Toader, la aruncarea greutății, rezultat meritoriu, care menține atletismul juvenil din țara noastră în primele rânduri ale ierarhiei internaționale. (AGERPRES)

 

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie, cu un sa­lariu net de vreo 8.000 de lei,…

17 ore ago

Bine ai revenit, Donald Trump! Președintele SUA își preia mandatul săptămâna viitoare

Peste câteva zile, Donald Trump își preia mandatul de președinte al SUA. Peste câteva zile,…

17 ore ago

Bulina albă

Mircea Rotea, pompier la Detașamentul de pompieri Deva Pentru că a intervenit, fiind în timpul…

17 ore ago

Bulina neagră

Claudia N., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de…

17 ore ago

Polițiști puși la zid de proprietarul unei pensiuni turistice

Hunedoreanul a cerut intervenția polițiștilor după ce mai mulți cetățeni olandezi s-au încăierat la o…

17 ore ago

Recidivist acuzat că a furat dintr-un magazin scutece pentru bebeluși

Tânărul aflat în arest preventiv a fost închis de mai multe ori pentru furturi, iar…

17 ore ago