Florin Cazacu: Am realizat peste 80 la sută din promisiuni
Reporter: Domnule primar Florin Cazacu, sunteţi la sfârşitul celui de-al treilea mandat de primar al municipiului Brad. Cum apreciaţi că a fost el?
Florin Cazacu: A fost un mandat foarte greu, dar şi cu multe împliniri. Am reuşit ca peste 80 la sută din promisiunile electorale făcute în 2012 să le duc la îndeplinire. Chiar dacă unele nu sunt finalizate, am demarat proiectarea şi procedurile legale pentru atingerea acestor obiective. Astfel, am reabilitat trei puncte termice şi 15 kilometri de reţea de termoficare din distribuţia agentului termic, am preluat activele de la fosta mină Ţebea, unde dorim să amenajăm o platformă industrială pentru potenţiali investitori. În această perioadă modernizăm Piaţa agroalimentară „Avram Iancu”, un obiectiv mult aşteptat de brădeni. Va fi o hală nouă unde se va face un comerţ civilizat. Suntem în faza de aprobare a lucrărilor de reabilitare pentru cinematograful Zarand din municipiu.
Prin Programul Naţional de dezvoltare locală, derulat de Compania Naţională de Investiţii. Am dat în folosinţă un bloc de locuinţe sociale cu 35 de apartamente şi garsoniere. O mare împlinire a acestui mandat a fost reabilitarea arterei de centură „Decebal” a Bradului. Strada era un adevărat calvar al locuitorilor municipiului şi a celor care tranzitau oraşul. Am iniţiat proiectul pentru o bază sportivă în cartierul Micro I, de peste Luncoi, la Parcul Dacilor. Un alt obiectiv a fost mutarea sediului Primăriei Brad într-un spaţiu nou, unde se poate desfăşura normal activitatea.
Sunt şi unele obiective pe care nu le-am avut în programul pentru mandatul 2012-.2016. Unul este Centrul de sport şi sănătate, pe care l-am realizat, iar azi are loc prezentarea lui. De asemenea, am preluat galeria de mine Treptele Romane care va fi inclusă în circuitul turistic Drumul Aurului.
O situaţie extrem de gravă prin care am trecut a fost din cauza modului defectuos de implementare a Proiectului de extindere a reţelei de alimentare cu apă şi canalizare în Brad. Chiar dacă proiectul este foarte important pentru comunitatea brădeană, modul de implementare a lui a lăsat foarte mult de dorit, părţile contractante, SC Apa Prod şi constructorii fiind principalii responsabili pentru disconfortul creat în zonele respective şi a structurii rutiere, care a fost grav afectată de aceste lucrări. De precizat că Primăria Brad nu este responsabilă de acest proiect.
Reporter: Gânduri pentru noul mandat?
Florin Cazacu: Un obiectiv este continuarea modernizării oraşului nostru, să atragem investitori pentru crearea de locuri de muncă bine plătite. O atenţie sporită vom acorda reabilitării şi modernizării spitalului, asigurării energiei termice la preţuri suportabile pentru populaţie, militând în continuare pentru aducţiunea de gaz metan în municipiul Brad. Vrem să valorificăm potenţialul turistic, prin Drumul Aurului.
Domnule primar, ati promis putin si ati reusit si mai putin. Aveti noroc ca locuitorii Bradului nu au vazut realizarile altor primari , chiar si la comune , care au reusit sa realizeze mult mai mult . Platforma la fosta mina Tebea , exista , dar dupa ce ati preluat-o ati avut mare grija sa o distrugeti . La fel ca si fosta mina Barza . Promisiuni si iar promisiuni . Atragerea de fonduri europene . dar in mandatele anterioare cine v-a oprit ? oare mai puteti mintii populatia ?
Deja mi-e scârbă de povestea asta cu termoficarea și cu gazul! Mă mir că nu îi e rușine să o tot pomenească la fiecare sfârșit de mandat!