Sport

Florin Maxim: Cred în șansa noastră de a merge mai departe

Antrenorul echipei de fotbal Cor­vinul Hunedoara, Florin Maxim (foto), a declarat, după egalul, 0-0, cu HNK Rijeka, din prima manşă a turului al doilea preliminar al Europa League, că încă se joacă această calificare, scrie Agerpres.

Alt meci
„Se putea şi mai bine, dar şi ei au fost periculoşi. Eu sunt mulţumit de cum s-au prezentat jucătorii mei. Am avut şi noi situaţiile noastre, dar dacă nu concretizezi degeaba. Aşa am gândit meciul acesta. Au avut şi ei mo­mente bune, am avut şi noi. Acum vom evolua în deplasare, dar încă se joacă această calificare. Le-am spus şi băieţilor în vestiar acest lucru. Cred în şansa noastră de a merge mai departe. Acolo va fi cu totul alt meci. Ne-au văzut, ne-au simţit, dar şi noi am făcut la fel. Şi eu cred că va fi un meci inte­resant în retur”, a afirmat Maxim la pos­tul Digisport.

Visează
Tehnicianul nu crede că jocul for­maţiei sale a fost unul de Liga a II-a.
„Nu ştiu dacă antrenorul lor a părut surprins la final. Când spui că joci cu o echipă din Liga a II-a cumva devii favorit şi e normal să fii nemul­ţumit, cum e cazul lui acum. Dar azi nu cred că am arătat chiar ca o echipă de Liga a II-a. Noi visăm să mergem mai departe, cine nu ne lasă?”, a precizat Florin Maxim. Manşa secundă a întâlnirii dintre Corvinul Hunedoara şi HNK Rijeka este programată pe 1 au­gust, în Croaţia. (A.N.)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura