Încetul cu încetul, actuala guvernare reuşeşte să-şi pună oamenii la direcţiile deconcentrate. Deşi Guvernul Ponta funcţionează deja de luni bune, directorii de la deconcentrate din judeţ sunt, cu câteva excepţii, cei de pe vremea vechiului executiv.
Totuşi, de două zile, liberalii au reuşit să-şi impună omul la Finanţe. Astfel, noul şef al Direcţiei Finanţelor Publice Hunedoara este Florin Şerban (foto), propus de către PNL pentru această funcţie importantă. Şerban a condus Garda Financiară Hunedoara din anul 2002, supravieţuind pe post sub diferite guverne. Până acum două zile, Direcţia de Finanţe din judeţ a fost condusă de Vasilică Rusan.
Prefectul de Hunedoara, Sorin Vasilescu, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, că mulţi dintre şefii direcţiilor deconcentrate au mari probleme cu legea, după ce au gestionat prost fondurile instituţiilor. Una dintre direcţiile unde există asemenea probleme este Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Hunedoara. Aici este vorba de fosta conducere, directorul fiind schimbat de scurt timp. (S. Popa)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Deci mai avem un pedelist in ograda uselista!!!"Daca nu-i cal, ii bun si magarul"- vorba proverbului. Daca a facut treaba si pe timpul lui "Boc cel mic", inseamna , ca omul, e bun urmas, a lui "tati"!!??
:)
Felicitari !! Este un om de mare valoare.