Adriana Năstase
Focar de Covid și la Primăria Deva, a anunțat ieri, la finalul ședinței de CL administratorul public al municipiului, Traian Berbeceanu. Potrivit DSP Hunedoara, este vorba de angajați din două birouri din primărie, au fost șase persoane, dar mai sunt doar cinci active Covid.
Și la grădiniță și la spital
Din această cauză, accesul consilierilor locali de la Deva va fi restricționat în perioada următoare. „De astăzi, accesul consilierilor în sediul primăriei locali este restricționat conform regulamentului votat în unanimitate de toți membrii CL Deva. Va fi luată astăzi o hotărâre privind accesul cetățenilor în primărie”, a declarat Dana Golea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Deva. La Deva, incidența cazurilor Covid era ieri de 2,21 la mia de locuitori, reședința de județ fiind în scenariul galben de pandemie. Alte focare de Covid mai sunt la Apa Prod, Sews Deva, Grădinița Dumbrava Minunată Hunedoara, Draxlmaier, Centrul de Îngrijire Brănișca, Spitalul de Neuropsihiatrie Zam. În județ, ieri au fost înregistrate 128 cazuri noi de Covid, incidența fiind de 1,38 la mia de locuitori.
Până ieri, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.172.981 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 378 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Un număr de 1.090.380 de pacienți au fost declarați vindecați. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 7.095 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID –19), dintre care 126 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…