Actualitate

Focul din sobă ne poluează aerul

Cristina Ghenea

Dacă până acum, nivelul de poluare a aerului creştea periodic din cauza arderilor necontrolate de vegetaţie uscată, în acest sezon, problemele sunt cauzate de materialele pe care hunedorenii le folosesc pentru a face focul în sobe. Pet-urile şi gunoaiele degajă diverse toxine, unele extrem de periculoase pentru sănătate.

Mai multe persoane din judeţ s-au plâns în ultima vreme la Garda de Mediu Hunedoara, de faptul că aerul devine irespirabil când vecinii lor fac focul în sobă, şi că nici nu îşi pot aerisi casele, din cauza fumului gros degajat. În urma unor controale, reprezentanţii Gărzii de Mediu au constatat că neglijenţa şi nepăsarea oamenilor sunt principalele cauze ale acestor probleme. „De exemplu, am întâlnit un caz la Bălata, în care un gospodar băgase până şi pantofi vechi pe foc. Să nu mai vorbim de sticle de plastic şi altfel, de resturi menajere. Şi pentru că hornul nu era înălţat suficient, vecinii erau nevoiţi să îndure fumul negru, gros şi toxic, în fiecare zi“, a declarat comisarul şef Cristian Moldovan, şeful Gărzii de Mediu Hunedoara.
Deşi această problemă afectează sute de persoane, vinovaţii nu pot fi pedepsiţi, iar asta, pentru că nu există o lege care să-i oblige pe oameni să folosească doar lemne pentru foc, şi astfel, nu pot fi aplicate amenzi. „Deşi staţiile de monitorizare a aerului înregistrează depăşiri la pulberile degajate, nu îi putem amenda pe oameni. Singura soluţie este să vorbim cu ei şi să le explicăm că îşi pun viaţa în pericol, sperând că vor înţelege şi vor folosi doar materiale lemnoase pentru foc“, a mai precizat Cristian Moldovan.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura