Fondul de garantare, salvarea angajaþilor neplãtiþi

Nicolle Ebner

Puţini dintre hunedorenii care au rămas fără un loc de muncă, dar şi fără drepturile băneşti pe care firmele intrate în insolvenţă nu le-au mai putut plăti, ştiu că pot primi, de la stat, măcar o parte din salariile sau plăţile compensatorii neplătite de angajatori, în cuantum de maximum trei salarii medii pe economie.

În 2009, 600 de beneficiari

Concret, potrivit Legii 200/2006, drepturile restante pot fi obţinute de foştii angajaţi din Fondul de garantare pentru plata salariilor restante, fond creat, în corelare cu cerinţele UE, în 2007, şi la care fiecare patron contribuie lunar cu 0,25 la sută din suma totală a cheltuielilor salariale. Anul trecut, de prevederile acestei legi au beneficiat 600 de angajaţi ai unor firme hunedorene intrate în insolvenţă. Potrivit directorului coordonator al AJOFM Hunedoara, Vasile Iorgovan, din Fondul de garantare pentru plata salariilor restante, în 2009, în judeţul Hunedoara, s-au efectuat plăţi în valoare totală de 1,3 milioane lei. Angajaţii rămaşi fără loc de muncă odată cu intrarea firmei în insolvenţă pot intra în posesia drepturilor băneşti restante, în cuantum de maximum trei salarii medii pe economie, fără să mai aştepte o decizie a instanţei (proces care durează, în medie, doi ani) privind modul în care ar trebui să fie împărţite creanţele firmei.

O lege mai puţin popularizată

Anul acesta, până în momentul de faţă, nici un angajat care şi-a pierdut locul de muncă şi nu a primit banii cuveniţi conform contractului de muncă pentru că firma la care lucra a intrat în insolvenţă, nu a recurs la acest sprijin financiar. Unii nu ştiu de existenţa legii. Însă şi condiţiile impuse de lege pentru accesarea banilor din Fondul de garantare, care nu sunt uşor de îndeplinit, sunt un alt factor care explică lipsa de solicitări. “În acest an, Fondul de garantare pe care îl avem la dispoziţie este de 300.000 lei. Până acum, nu am avut nici o solicitare, dar ne aşteptăm la o avalanşă de accesări ale Fondului”, a declarat Vasile Iorgovan, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.

Cerere soluţionată în 45 de zile

Conform Legii 200/2006, din Fondul de garantare se pot plăti: salariile restante; concediul de odihnă neefectuat de salariaţi, dar numai pentru maximum un an de muncă; restanţe în cazul încetării raporturilor de muncă, a accidentelor de muncă sau al bolilor profesionale; indemnizaţiile restante, pe care angajatorii au obligaţia, potrivit legii, de a le plăti pe durata întreruperii temporare a activităţii. Conform prevederilor legale, cererea-care se soluţionează în maximum 45 de zile, poate fi depusă la agenţia de ocupare şi formare profesională din judeţul în care fostul angajat îşi are domiciliul, fie de fostul angajat păgubit, fie de angajatorii intraţi în insolvenţă, prin lichidator.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Guvernul cu turul I, protestatarii cu turul II

Guvernul a stabilit data alegerilor prezidenţiale, pe 4 și 18 mai 2025. Perioada elec­torală începe…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi vrea cu tot dinadinsul să ajungă…

o zi ago

Primarul municipiului Hunedoara, ales vicepreşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, a fost ales, ieri, vicepreşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România…

o zi ago

Bulina albă

Geanina Ianc, directorul general al DGASPC Hunedoara Pentru că răspunde întotdeauna la solicitările cetățenilor, fiind…

o zi ago

Bulina neagră

M.P., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată, deveanul fiind acuzat de…

o zi ago

Polițiștii avertizează! O nouă metodă de înșelăciune a apărut în spațiul online

În contextul actual al amenințărilor cibernetice, Poliția Română a iden­tificat o tendință de înșelăciune care…

o zi ago