Categories: ActualitateFlash

Forajele de explorare în perimetrul minier Deva nu au identificat minerale. Nu doar legale, ci şi benefice pentru noi

Volodia Macovei

Compania Deva Gold SA a început lucrări de explorare în perimetrul minier Deva, lucrări care sunt destinate identificării prezenţei unor minereuri polimetalice. Reprezentanţii companiei susţin că e vorba de lucrări prevăzute în planurile de explorare, dar şi că, până acum, în zonă nu au fost identificate rezerve de interes.
Au plătit 80.000 de lei doar pentru redevenţă
Lucrările de foraj din perimetrul Deva, realizate de compania Deva Gold SA, se execută în baza unei licenţe de explorare adjudecată în urmă cu un an. Directorul general al companiei, Nicolae Stanca, a declarat că perimetrul de explorare Deva a fost scos la licitaţie publică în decembrie 2012 şi licenţa a fost câştigată de European Goldfields SRL în ianuarie 2013. „În cadrul acestor perimetre, a fost prezentat un program de cercetare geologică specific, adică în conformitate cu cerinţele legislative, cu lucrările care trebuie făcute. S-au făcut măsurători geomagnetice, măsurători geofizice, s-au luat probe de sol, probe de piatră din halde şi s-a trecut la faza de explorare. La ora actuală, în faza de explorare, s-a trecut în obiectiv şi efectuarea de foraje. Lucrările de foraj au fost toate aprobate printr-un plan de către Agenţia Naţională de Resurse Minerale, plan aprobat de toate autorităţile competente. Pentru acest perimetru, noi am achitat Agenţiei Naţionale de Resurse Minerale taxele prevăzute de lege, pe lângă taxele acordate agenţiei, s-a plătit terenul aferent, dacă sunt afectate persoane fizice sau juridice, şi suntem în faza de explorare, de punere în evidenţă. Deocamdată, însă, în perimetrul despre care vorbim, nu am pus în evidenţă nici un minereu. E vorba de evidenţierea unor minereuri polimetalice – cupru, zinc, aur -, pe care căutăm a le identifica. Dar, repet, până la ora actuală, în perimetrul Deva, nu am identificat nimic. Ideea este că, fiind cunoscut ca un perimetru minier care a fost oprit din exploatare de stat în 2006, am considerat că ar fi normal să reluăm o cercetare şi-n zonele adiacente fostului zăcământ de la Deva şi zăcământului de la Muncel”, a declarat Nicolae Stanca, directorul general al Deva Gold SA. Acesta mai spune că taxele plătite statului român, conform legii, au fost în jur de 80.000 de lei, numai redevenţa pe permisul de explorare.
De lucru pentru 100 de angajaţi
Nicolae Stanca a mai dorit să precizeze, pentru a se înţelege mai bine situaţia, că faza în care se află lucrările nu este de exploatare, ci se caută resurse. „La ora actuală se face o explorare, nu e vorba de exploatare; oricum nu avem puse în evidenţă minerale. Abia după trei ani vom şti dacă va fi resursă sau nu va fi, dar probabil că, dacă forajele care se execută până la 1 martie nu vor confirma, lucrările se vor opri. Este şi un risc asumat de companie, pentru că banii plătiţi pentru aceste lucrări nu se recuperează. Oricum, noi trebuie să demonstrăm că am executat lucrările din programul aprobat şi să concluzionăm dacă aceste lucrări confirmă sau nu prezenţa unor resurse, a minereurilor căutate”, a mai spus Nicolae Stanca.
De notat ar fi faptul că aceste lucrări de explorare au şi o componentă socială, ele oferind de lucru hunedorenilor. „Noi am făcut lucrările de explorare şi în ideea de a nu disponibiliza la ora actuală oameni. Acum, lucrează cu firma prestatoare în jur de o sută de oameni, care se ocupă de aceste lucrări de luare de probe, de cercetare. Şi aş mai dori să punctez faptul că, din punct de vedere al mediului, aceste lucrări nu prezintă nici un pericol”, a precizat managerul general al Deva Gold.
În concluzie, putem spune că lucrările de explorare din perimetrele Deva şi Muncel, nu doar că sunt absolut legale, dar ele nu afectează mediul, sunt benefice României şi judeţului Hunedoara, deocamdată prin taxele plătite şi prin asigurarea a 100 de locuri de muncă. Iar în final, dacă se vor descoperii oarece zăcăminte de aur ori cupru, cu atât mai bine pentru noi.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago