Sport

Fortăreaţa” Hunedoara! Răpunem (şi) liderul pe arena „Michael Klein”!

Claudiu Sav

Echipa noastră rămâne greu de de­păşit pe teren propriu! „Corbii albaştri” au răpus (şi) liderul Unirea Slobozia,
1-0, graţie unei reuşite semnate de Antoniu Manolache, în prima repriză a partidei din etapa a treia a play-off-ului.

Cea mai bună defensivă a ligii
Reveniţi sub lumina reflectoarelor, aproximativ 4.000 de fani hunedoreni au urmărit o nouă evoluţie încununată cu un succes al favoriţilor. Deşi au avut în faţă cea mai bună defensivă a ligii se­cunde, precum şi una din cele mai or­ga­nizate echipe de la acest nivel, corviniştii n-au făcut rabat de la efort şi au ţinut, din nou, toate punctele acasă. Prima opor­tunitate a partidei i-a aparţinut lui Mitran, al cărui lovituri de cap, din careul mic a trecut alături, după un corner executat de Bradu.
Cinci minute mai târziu, Iacob a fost nevoit să părăsească terenul din cauza unei accidentări, iar din lovitura liberă dictată aproape de coţul din dreapta al terenului a venit şi golul alb-albaştrilor! Neacşa a executat, excelent, în careu, iar Manolache a trimis, imparabil, în plasă, cu capul (14). Ajuns la „cota” trei în acest campionat, fundaşul nostru central a fost în centrul atenţiei şi în minutul 20, când o altă reluare cu capul a fost de­viată, în ultimul moment, de un fundaş advers. Putea fi 2-0 înainte de pauză, dar Rusu a scos, in-extremis, de sub „trans­ver­sală”, un şut puternic al lui Lupu, din 20 de metri, iar repriza s-a încheiat fără ca liderul să trimită un şut pe spaţiul porţii!

După cinci etape
În actul secund, elevii lui Florin Maxim au rămas în posesie, în mare parte din joc, aştepând, în acelaşi timp, o ieşire la joc a oaspeţilor. Vizitatori care au urcat liniile doar dincolo de minutul 75, fără a fi însă ameninţători la poarta lui Lefter, astfel că singura ocazie mai importantă de gol din actul secund a venit tot la bu­turile Unirii şi tot după o fază fixă. Neacşa a executat, cu efect, un corner din dreap­ta, dar reluarea lui Hrezdac, cu capul, din centrul careului, a trecut alături (77). Minutele de final au aparţinut tot echipei noastre, care a ţinut departe liderul, iar toate punctele rămân la Hunedoara. Primul succes din play-off, al treilea meci la rând fără gol primit, pen­tru Corvinul, care produce prima înfrân­ge­re liderului din Slobozia, după cinci etape.
Corvinul 1921 Hunedoara (antrenor Florin Maxim): Lefter – Iacob (12, Pîrvulescu), Lică, Manolache, Velisar – Hrezdac, Bradu (73, Chindriş) – Lupu (85, Pop), Neacşa (cpt.), Mitran (73, Câmpan) – Coman
Unirea Slobozia (antrenor Adrian Mihalcea): Rusu – Ibrian (cpt.) (4, Atanase) (70, Bujor), Andres, Pospielov, Şandru (46, Cojocari) – Coadă, Pacionel (46, Purece), Dorobanţu, Ekollo (63, Dimitrov), Vlăsceanu – Afalna.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago