ActualitateFlash

Fost primar, căutat de toată suflarea comunei

Adriana Năstase

De mai multe zile, fostul primar al co­munei Pui, Traian Bașiu (foto), este căutat prin toată zona, după ce a plecat de acasă, dar nu s-a mai întors. Salvamontiștii, jan­darmii, polițiștii îl caută de zile întregi, fără să-l găsească însă. Fostul edil are 82 de ani și, deși cunoaște zona foarte bine, omul este de negăsit.

Și angajații primăriei
Bașiu a fost primar al comunei Pui din 1992 și până în anul 2000.
Actualul primar, Victor Stoica, a declarat că inclusiv angajații primăriei îl caută pe fostul edil. Parcă a intrat într-o gaură de șarpe, ni­meni nu-l găsește, nici viu, nici mort.
„O echipă de salvatori montani ai Ser­vi­ciu­lui Public Județean Salvamont Hunedoara din cadrul Consiliului Județean Hunedoara a participat, alături de efectivele de Poliție din Hațeg pentru căutarea unei persoane în vârstă de 82 ani, dată dispărută în zona lo­ca­lității Pui. La acțiunea de căutare duminică salvatorii montani au folosit și drona din do­tarea Serviciului”, au anunțat salvamontiștii hunedoreni. Salvatorii au căutat zilnic, însă se pare că zona în care a dispărut persoana res­pectivă are multă vegetație, ceea ce face dificilă intervenția.
„În momentul plecării voluntare de la domiciliu, Bașiu Traian purta următoarele ar­ticole vestimentare: pantaloni din stofă de cu­loare neagră, bluză de culoare gri, vestă de culoare verde și șapcă. De asemenea, aces­ta prezintă următoarele semnalmente: înăl­țime aproximativ 1,80 m, păr cărunt, barbă de culoare albă cu aspect neîngrijit, greutate aproximativ 70 kg, fața alungită, ochi albaștri, nu prezintă semne particulare sau tatuaje”, au anunțat ieri cei de la IPJ Hunedoara. (A.Năstase)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura