Adriana Năstase
De mai multe zile, fostul primar al comunei Pui, Traian Bașiu (foto), este căutat prin toată zona, după ce a plecat de acasă, dar nu s-a mai întors. Salvamontiștii, jandarmii, polițiștii îl caută de zile întregi, fără să-l găsească însă. Fostul edil are 82 de ani și, deși cunoaște zona foarte bine, omul este de negăsit.
Și angajații primăriei
Bașiu a fost primar al comunei Pui din 1992 și până în anul 2000.
Actualul primar, Victor Stoica, a declarat că inclusiv angajații primăriei îl caută pe fostul edil. Parcă a intrat într-o gaură de șarpe, nimeni nu-l găsește, nici viu, nici mort.
„O echipă de salvatori montani ai Serviciului Public Județean Salvamont Hunedoara din cadrul Consiliului Județean Hunedoara a participat, alături de efectivele de Poliție din Hațeg pentru căutarea unei persoane în vârstă de 82 ani, dată dispărută în zona localității Pui. La acțiunea de căutare duminică salvatorii montani au folosit și drona din dotarea Serviciului”, au anunțat salvamontiștii hunedoreni. Salvatorii au căutat zilnic, însă se pare că zona în care a dispărut persoana respectivă are multă vegetație, ceea ce face dificilă intervenția.
„În momentul plecării voluntare de la domiciliu, Bașiu Traian purta următoarele articole vestimentare: pantaloni din stofă de culoare neagră, bluză de culoare gri, vestă de culoare verde și șapcă. De asemenea, acesta prezintă următoarele semnalmente: înălțime aproximativ 1,80 m, păr cărunt, barbă de culoare albă cu aspect neîngrijit, greutate aproximativ 70 kg, fața alungită, ochi albaștri, nu prezintă semne particulare sau tatuaje”, au anunțat ieri cei de la IPJ Hunedoara. (A.Năstase)
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…