Nu a recunoscut fapta
Magistraţii Tribunalului Hunedoara au condamnat-o pe Florinda Emilia Crăciun la doi ani de închisoare cu suspendare şi un termen de încercare de patru ani, într-un dosar instrumentat de procurorii DNA – Serviciul Teritorial Alba Iulia. Crăciun a fost acuzată de folosirea sau prezentarea cu rea credinţă de documente ori declaraţii false inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată. Tribunalul Hunedoara a mai obligat-o pe fosta directoare la plata sumei de 647.152 de lei către APIA. Sentinţa instanţei de fond nu este definitivă şi poate fi atacată de părţi cu apel.
Anchetatorii au susţinut că Florinda Emilia Crăciun a folosit la APIA Hunedoara mai multe documente false şi inexacte cu scopul de a obţine ilegal subvenţii din fonduri europene pentru terenuri pe care nu le deţinea în realitate. „Prin aceste demersuri, ar fi obţinut pe nedrept fonduri nerambursabile în valoare totală de 647.152 de lei, sumă cu care APIA s-a constituit parte civilă în procesul penal”, informau reprezentanţii Biroului de presă al DNA. Dosarul a ajuns în instanţă la finele lui 2017, iar Florinda Emilia Crăciun a susţinut că este nevinovată şi că acuzaţiile nu au avut legătură cu funcţia ei de directoare a OJFIR Hunedoara. (M. Gânju)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…