Fostă directoare de liceu, cercetată de procurori
Fosta directoare a Colegiului ”Constantin Brâncuși” din Petrila, Cecilia Mitran, este cercetată într-un dosar instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani.
Plângerea a fost făcută la Direcția Națională Anticorupție iar dosarul a ajuns spre cercetare la procurorii din Petroșani. Mitran este suspectată de un posibil conflict de interese, dar și uz de fals, fapte ce ar fi fost săvârșite în perioada în care a condus unitatea de învățământ din Petrila. Aceasta ar fi făcut unele achiziții din bani publici fără respectarea tuturor procedurilor.
Cecilia Mitran se bucură de prezumția de nevinovăție pe durata cercetărilor, cât și pe durata procesului în cazul în care dosarul va fi trimis spre soluționare instanței de judecată. Profesorul Cecilia Mitran a fost schimbată din funcție la începutul acestui an, după ce a condus unitatea de învățământ din Petrila timp de aproape două decenii. (M.Gânju)
Daca se dovedeste ca e vinovata, sper sa infunde puscaria.