Fosta gimnastă Daniela Silivaș: Gimnastica nu e numai talent. Este și multă, multă, muncă
Marea noastră campioană, deveanca Daniela Silivaș (foto), a avut o misiune dificilă dar, totodată, frumoasă, cea de ambasador al Campionatelor Mondiale de Gimnastică de la Antwerp, ocazie unică pentru un sportiv de talie mondială pentru a lua legătura cu toate delegațiile participante.
Nu am ratat o discuție cu Daniela, într-o scurtă pauză.
Reporter: În calitatea ta de ambasador, cum ți s-a părut această competiție?
Daniela Silivaș: O competiție foarte bună, foarte tare, între gimnaste foarte talentate și bune. Eu sunt mândră că sunt aici și că am fost desemnată ca și ambasador al gimnasticii mondiale.
Reporter: Ai retrăit momentul acela al acordării unei medalii de aur. Ai fost desemnată de către comitetul de organizare al Campionatelor Mondiale de aici de la Antwerp să pui la gâtul gimnastei americane Simon Biles, medalia de aur pentru locul întâi cucerit la individual compus. Cum ai trăit evenimentul?
Daniela Silivaș: E o onoare pentru mine să fiu acolo pe sol, să dau medalia de aur celei mai bune gimnaste din lume, acum. Până să decernez medalia, stând acolo pe sol, mă gândeam că, uite, este pentru prima dată după 30 de ani că sunt din nou într-un concurs oficial pe sol și foarte aproape de podiumul de premiere. Am avut emoții să fiu acolo, să știi, acest lucru este deosebit.
Reporter: Am văzut-o cu toții pe campioana mondială de aici de la Antwerp, pe Simone Biles. E chiar atât de bună, încât să nu o întreacă nimeni nici în anii viitori? Tu o cunoști mai bine, poate ne spui mai multe despre ea.
Daniela Silivaș: Simone este chiar un fenomen, dar asta nu înseamnă că nu muncește mult la antrenamente. Numărul de ore petrecute de toate gimnastele la antrenamente sunt și pentru ea, muncește ca și alte gimnaste dar are și talent. Este gimnasta cu cea mai mare dificultate la aparate în evoluțiile ei, o dificultate pe care încă nimeni din lume nu o are la execuții. Are și elemente care îi poartă numele și muncește pentru toate acestea. Se vede la ea bucuria de a munci la antrenamente și de a concura.
Reporter: Ai urmărit concursul și mie mi s-a părut interesantă și evoluția celorlalte gimnaste care au urcat pe podiumul de premiere la ediția din acest an. Spre exemplu, Rebeca Andrade. Va fi o luptă pentru medaliile de la Olimpiadă între Simone Biles și Rebeca Andrade?
Daniela Silivaș: Și acum a fost o luptă tare, a câștigat Biles, dar Andrade e și ea talentată. Aici toată lumea vorbește despre ce mult a progresat Rebeca, ce dificultate a adus la evoluții, foarte mult progres și la franțuzoaica Dos Santos. Va fi o luptă interesantă la Jocurile Olimpice pentru medalii.
Reporter: Fetele noastre au reușit după 12 ani să se califice la Jocurile Olimpice. Ai fost alături de ele, nu numai cu inima, cum ți s-au părut?
Daniela Silivaș: Cu toate că eu stau acum în America, sunt alături de fetele noastre. Am făcut gimnastică în România și am câștigat medalii pentru România. Trebuie să fim alături de fetele noastre pentru că și ele muncesc, și ele stau în sala de antrenament unde se pregătesc. Eu spre să se întoarcă acasă, de aici de la Mondiale, cu mintea deschisă, să se pregătească cu bucurie la antrenament și cu gândul că vor concura la Paris.
Reporter: Ce spui de noul curent care se întâmplă acum și în gimnastica românească, e vorba de baby-gym? Majoritatea cluburilor vor să crească copii la gimnastică de la zero. Copii de 3, 4, 5 ani sunt aduși de părinți în sala de gimnastică .
Daniela Silivaș: Mie chiar îmi place acest curent. Și la noi în sală vin mămicile cu copii care au chiar 6 luni. Asta nu înseamnă că încep să facă roata la această vârstă. Ei învață să fie împreună cu alți copii, învață să se joace, să socializeze, să asculte de antrenori, de alte persoane, nu numai de părinți. E un mod nou de deprindere și inițiere în gimnastică pentru toată lumea.
Reporter: Să înțeleg că te-ai simțit foarte bine aici la Antwerp. Te-ai întâlnit cu colege, cu prietene, cunoștințe, cu care te-ai revăzut după mulți ani de zile.
Daniela Silivaș: Cred că acest lucru este cel mai frumos, când ajungi la un campionat mondial. Ne întâlnim fostele gimnaste, cu foștii antrenori, ne reamintim cum a fost atunci când concuram noi. Petrecem aici puțin timp în afara sălii de gimnastică.
Reporter: Mulțumesc pentru această declarație, te așteptăm cu drag, din nou, acasă la Deva.