Fostul poliţist, exclus din Consiliul Local Hunedoara
Fostul polițist Claudiu Ionescu (foto) nu mai este consilier local la Hunedoara, după ce prefectul județului a emis ordinul pentru ca el să fie exclus din Consiliul Local Hunedoara. Partidul Oamenilor Liberi (POL) l-a exclus pe Ionescu din cauză că acesta ar fi cochetat cu cei de la AUR.
Decizia de excludere a fostului polițist din POL nu a fost contestată timp de 30 de zile, cât se putea, în aceste condiții prefectul Călin Marian fiind obligat să emită ordinul de excludere a lui Claudiu Ionescu din CL Hunedoara. Ordinul produce efecte juridice, iar POL va trebui să nominalizeze o altă persoană pentru a face parte din CL. (S.P.)