Cum scriam zilele trecute, nici un politician obligat să demisioneze dintr-o funcţie la stat nu ajunge pe drumuri, sau, Doamne fereşte, să meargă să lucreze în mediul privat.
Aşa s-a întâmplat şi în cazul fostului subprefect Dorel Bretean (foto), care a fost membru PNL, apoi s-a dus la ALDE, ca să revină la PNL. Bretean a fost înlocuit din funcţia de subprefect la sfârşitul anului trecut. Asta, după ce în august 2019, a demisionat tot din această funcţie, ca urmare a ieşirii de la guvernare a partidului ALDE, după ce a ocupat postul respectiv din vara anului 2017.
Dorel Bretean este economist de profesie. El a deţinut şi funcţia de manager al Sanatoriului de Pneumoftiziologie din Geoagiu. De câteva zile, Dorel Bretean a fost numit şef al Gărzii de Mediu Hunedoara, iar după plecarea de pe postul de subprefect, a revenit la prima dragoste politică, reînscriindu-se în PNL.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Altul din galeria "enciclopedistilor"!!!
Bun la toate, "cand la bal, cand la spital".....!!!
Cum dracu sunt astia buni doar in functii de conducere?????