Fostul viceprimar al Devei, Răzvan Mareş, a pierdut procesul cu primăria
Fostul viceprimar al municipiului Deva, Răzvan Mareş (foto), a pierdut procesul, definitiv, cu Primăria Deva şi Consiliul Local Deva, privind schimbarea sa din funcţie, în anul 2018. Magistraţii Curţii de Apel Alba au dat sentinţa definitivă în data de 25 noiembrie 2020.
„Respinge ca nefondat recursul declarat de recurent Mareş Cosmin Răzvan împotriva sentinţei nr. 425/2020 pronunţată de Tribunalul Hunedoara– secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. 2998/97/2018. Definitivă. Pronunţată, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea Grefei la data de 25.11.2020. Document: Hotarâre 990/2020 25.11.2020”, se arată în decizia judecătorilor din Alba Iulia.
Reamintim că Răzvan Mareş a fost schimbat la începutul lunii iunie 2018 din funcţia de viceprimar. El a rămas consilier local PSRo, dar a atacat hotărârea respectivă. O parte dintre aleşii locali deveni de la acea vreme i-a reproşat lui Mareş că este factorul declanşator al unei stări de tensiune în primărie şi că le face probleme colegilor prin ceea ce postează pe Facebook. Nici cei din conducerea Primăriei Deva nu l-au mai vrut ca viceprimar, de unde toată mişcarea prin care Răzvan Mareş şi-a pierdut postul. El a deţinut funcţia de viceprimar al Devei din anul 2016.