Sport

FOTBAL. Antrenorul de la Corvinul, Florin Maxim: Fiecare meci trebuie luat ca o lecţie

Corvinul Hunedoara are 15 puncte și este pe locul 6 în liga secundă după nouă meciuri disputate, cu patru vic­torii, trei egaluri și două eșecuri. În ultimele trei partide a acumulat doar un punct, după 1-2 cu Viitorul Pandurii, 0-2 cu CS Mioveni și 1-1 cu CS Tunari.

Frustrant
După egalul înregistrat la Tunari, an­trenorul Florin Maxim (foto) a precizat că formația CSO Tunari nu a pus mari pro­bleme și a marcat în urma uneia dintre puținele incursiuni de poartă. ”Prefer să rămân cu lucrurile bune din acest meci. Am avut oportunitatea de a închide jocul mult mai devreme, în prima repriză, dar şi în a doua, dar aşa a fost să fie. A venit acea nesincronizare în defensivă, a rămas jucătorul lor liber în stânga, a centrat, Darius nu şi-a făcut paşii bine şi a venit acel gol. Din nou, dintr-o fază care nu anunţa mare lucru. Totuşi, pentru un meci jucat în deplasare, pe un teren des­pre care s-a tot vorbit, e un rezultat ok. Pe de altă parte, e frustrant când adver­sarul nu îţi pune multe probleme, dar în loc să câştigi, sfârşeşti prin a lua gol. Dar fiecare meci trebuie luat ca o lecţie şi tre­buie să învăţăm din toate aceste lu­cruri, pentru a ne întâri”, a spus antre­no­rul principal al formației hunedorene.

Campionat dur
Florin Maxim a analizat și faptul că Flavius Iacob a primit un nou cartonaș roșu , după ce jucătorul hunedorean a văzut al doilea cartonaș galben când a intrat pe teren, de pe margine, înainte ca arbitrul să își dea acordul. ”Trebuie să îi dea puţin lui de gândit, pentru că modul în care a luat al doilea galben e doar din vina lui. A primit îngrijiri medicale, nu a aşteptat acceptul arbitrului de a reveni în joc şi a fost sancţionat. Trebuie să îi dea puţin de gândit pentru că suntem în etapa a noua şi a primit două cartonaşe roşii”, a spus Maxim. O altă problemă pentru Corvinul Hunedoara este aceea că Marius Lupu s-a accidentat și urmea­ză să afle cât de mult va ab­senta. „Legat de pro­ble­ma medicală a lui Marius, va trebui să vedem cât de se­rioasă e. Avem probleme de efectiv, s-a adunat şi o oarecare oboseală, dar tre­buie să strângem rândurile. Din acest con­siderent, pauza care vine ne va prin­de bine, pentru că se tot adună acci­den­tările. E un campionat dur, se joacă tare, se joacă pe unele suprafeţe de calitate în­doielnică şi toţi aceşti factori se adună”, a mai spus Maxim.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nos­tru spun că un ales…

9 ore ago

„Să ne luăm țara înapoi!”, „Să vă fie frică, poporul se ridică!” au strigat protestarii la manifestarea de ieri

Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scan­dat „Libertate” și…

9 ore ago

Bulina albă

Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…

9 ore ago

Bulina neagră

Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…

9 ore ago

Gospodărie distrusă, animale moarte

Un incendiu s-a pornit la o gospo­dărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…

9 ore ago

Nu face pușcărie, deși era să-și omoare fiul

Tribunalul Hunedoara l-a con­dam­nat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…

9 ore ago