FOTBAL. Ce calificare, ce performanță, ce bucurie!
Naţionala de fotbal a României s-a calificat la EURO 2024, după ce a învins echipa Israelului cu scorul de 2-1 (1-1), sâmbătă seara, pe Pancho Arena din Felcsut (Ungaria), în penultimul său meci din Grupa I a preliminariilor. Antrenorul Edi Iordănescu duce, astfel, echipa României la turneul final după opt ani.
Cum se desfășoară tragerea la sorți
La începutul lunii viitoare, mai exact pe 2 decembrie, la Elbphilarmonie din Hamburg va avea loc tragerea la sorți EURO 2024 pentru faza grupelor, scrie prosport. Turneul final găzduit de Germania se va desfășura anul viitor în perioada 14 iunie – 14 iulie, în 10 orașe și pe 10 stadioane. Finala e programată pe Olympiastadion din Berlin.
Sunt 24 de echipe participante la EURO 2024, cu 20 venite din parcursul clasic al preliminariilor, alte 3 pe care le vom afla abia după play-off-ul Ligii Națiunilor dedicat accesului la EURO (abia pe 26 martie 2024), plus reprezentativa Germaniei, țara gazdă. Vor fi configurate prin tragere la sorți 6 grupe de câte 4 echipe fiecare, urmând să se califice în optimile de finală primele două clasate din fiecare grupă plus cele mai bune 4 locuri trei din cele 6 grupe. Tragerea la sorți a grupelor se face pe 2 decembrie în baza a 4 urne valorice, alcătuite după clasamentul final al preliminariilor EURO 2024 astfel (se elimină rezultatele cu ultima clasată din grupele preliminare de 6 echipe):
- Urna 1: Germania și top 5 câștigătoare de grupe funcție de punctele obținute
- Urna 2: Câștigătoarele de grupe clasate 6-10 + cel mai bun loc 2 din preliminarii
- Urna 3: Locurile 2 din grupe clasate pe pozițiile 12-7 în clasamentul final al preliminariilor
- Urna 4: Locurile 2 din grupe clasate pe pozițiile 18-20 în clasamentul final al preliminariilor + cele 3 calificate prin play-off-ul Ligii Națiunilor
Potrivit regulamentului UEFA, dacă NU pierdem cu Elveția, marți, vom fi 100 la sută în urna 1 sau 2, fiind câștigători de grupă. Dacă încheiem grupa pe locul secund, vom fi în urna 3 sau 4 la tragerea la sorți. După rezultatele înregistrate până la această oră în preliminariile EURO 2024, în toate grupele, cele 4 urne valorice arată astfel acum:
- Urna 1: Germania, Portugalia, Franța, Anglia, Austria, Spania
- Urna 2: Turcia, Danemarca, Ungaria, Albania, ROMÂNIA, Belgia
- Urna 3: Scoția, Olanda, Croația, Italia, Serbia, Slovenia
- Urna 4: Slovacia, Cehia, Elveția, 3 echipe din play-off (100% în play-off sunt acum Israel, Georgia, Grecia, Bosnia – Herțegovina)
Dacă utilizăm această configurație a urnelor, arată prosport.ro, de acum, deși România are șanse reale, printr-o victorie cu Elveția, să meargă spre o urnă superioară, ne putem imagina că o “grupă imposibilă” pentru tricolori la EURO 2024 ar fi una de tipul:
- Franța, ROMÂNIA, Italia, Elveția
Apropiată ca grad de dificultate ar fi și o grupă care ar arăta așa:
- Germania, ROMÂNIA, Olanda, Grecia
Cea mai accesibilă grupă sau una dintre cele mai accesibile, pe care să o putem considera pe bună dreptate norocoasă ar arăta astfel:
- Austria, ROMÂNIA, Slovenia, Israel.