În varianta în care un jucător care a ajuns la final de contract pe 30 iunie şi a semnat deja cu un alt club cu începere de la 1 iulie, acesta poate evolua în continuare pentru echipa la care a fost dacă se îndeplinesc două condiţii: fotbalistul şi clubul actual să ajungă la un acord pentru prelungirea contractului până la finalul sezonului sau între clubul la care a activat şi cel la care urmează să activeze după data de 1 iunie să existe un acord.
Situaţia e valabilă şi pentru jucătorii care sunt împrumutaţi până pe 30 iunie. La fel, clubul cedent trebuie să îşi dea acordul pentru a continua la clubul cesionar cel puţin până la finalul actualului sezon.
În situaţia în care clubul şi jucătorul nu se înţeleg în privinţa actului adiţional până la sfârşitul sezonului, FRF nu poate obliga jucătorii să semneze acte adiţionale, dar nici nu le va permite să se legitimeze la alt club decât după terminarea actualului sezon, care, dacă va începe, se va termina spre sfârşitul lunii iulie.
S-a mai stabilit ca în situaţia în care jucătorul are contract semnat cu un alt club de la 1 iulie şi nu îşi dă acordul ca acesta să evolueze până la sfârşitul sezonului pentru vechiul club, atunci are obligaţia de a plăti jucătorul respectiv chiar dacă nu îl poate legitima şi folosi în etapele rămase de disputat din actualul sezon. (N. Gavrea)
Senatorul „resturilor” PNL, Călin Marian, își arogă merite nejustificate într-o investiție privată, iar primăria VEȚEL…
In prezent, la un cazino online mai poti juca si alte jocuri de noroc, nu…
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…