Sport

FOTBAL. Cum a pregătit Florin Maxim revenirea în Liga a II-a

Antrenorul Florin Maxim (foto), tehni­cianul principal al formației CS Corvinul Hunedoara, este mulțumit de modul în care s-au prezentat elevii săi în meciurile de pregătire și pri­vește cu optimism spre debutul echi­pei în noul sezon, cel al Ligii secunde, unde echipa clubului hunedorean revine după 15 ani.

Forțe proaspete
Recent, tehnicianul hunedorean a de­clarat că formația sa a avut o săp­tă­mână încărcată, dar cu rezultate bune: ”Cel mai important pentru mine, acum, este că jucătorii sunt ok. Din punct de vedere fizic nu avem acciden­tări, iar ultimul meci (cel cu ACS Mediaș) a fost un joc bun, un test util pen­tru noi, mai ales că am în­­ce­put an­tre­­na­men­­tele
ime­diat du­pă can­to­na­men­­tul de la Curtea
de Argeș. Am avut și un meci la Curtici, cu o deplasare solicitantă, trei ore dus cu autocarul și alte trei la întoarcere, nu a fost ușor. Am avut antrenamente solicitante, cam încărcat programul, însă vrem să fim sănătoși și cu forțe proaspete pentru ce vine. Faptul că ajungem în fața porții mă bucură, asta ne dă teme la antrenament, să vedem situațiile din care am marcat. Încă nu avem un prim 11 format, deși vreau să îi văd pe jucători la antrenamente până în ultima zi. Ei fac echipa, noi îi trecem pe foaie și ei trebuie să dovedească faptul că vor, iar la ora meciului să fie inspirați, iar eu să aleg primul 11 și cei cinci care intră pe parcurs”, a spus Maxim.
CS Corvinul va debuta duminică, 6 august, de la ora 12, în campionatul Ligii secunde, cu o partidă pe teren propriu în compania formației Ceahlăul Piatra Neamț. Jocul va fi televizat, iar cei care doresc să fie alături de Corvinul la acest joc pot achiziționa biletele de la casele stadionului sau abonamente pentru întreg sezonul competițional, valabile pentru jocurile de acasă ale echipei hunedorene, atât în campionat cât și în partidele din Cupa României.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura