FOTBAL FEMININ. Au debutat cu dreptul
Asociația Județeană de Fotbal Hunedoara a informat că jucătoarea Ionela Năstăsoiu, fostă componentă a echipei IC Brătianu Hațeg, a debutat în campionatul Ligii I la meciul de play-off disputat în deplasare pe terenul echipei AFC Fair-Play București. Ionela s-a bucurat de debutul în Liga 1 alături de Teodora Meluță, componentă a Echipei Naționale a României și avem convingerea că, în cel mai scurt timp, va debuta și în Echipa Națională.
Veștile bune continuă, Lorena Mihăilesc și ea câștigătoare a Turneului Final „Fotbal și Feminitate” din 2019, transferată recent la Politehnica Timișoara, a reușit să înscrie de două ori în derby-ul Politehnica Timișoara – UTA Arad, Campionatul Național de Junioare U15, meci câștigat de Politehnica cu scorul de 3-0.
AJH Hunedoara intenționează să pună în aplicare în curând o inițiativă legată de organizarea unui campionat județean pentru echipe feminine, propunere venită după organizarea întâlnirilor organizate pentru stabilirea unei strategii pentru dezvoltarea fotbalului hunedorean.