Sport

FOTBAL FEMININ. Nu au reușit nici golul de onoare

Primul meci oficial al echipei de fotbal senioare de la CSM Deva a contat pentru primul tur al Cupei României la fotbal feminin, dar mai experimentatele jucătoare de la ACS UTA Arad, adversarele devencelor din acest joc, s-au impus fără pro­bleme.

Tot adversarele
Arădencele au deschis scorul în minutul 3, prin Estera Prunar, iar tabela a rămas neschimbată până la pauză, deși echipa gazdă a încercat câteva acțiuni spre poarta adversă. După pauză, în minutl 48, UTA își dublează avantajul, tot în urma unui contraatac, la finalizare fiind Alexandra Guțu. Devencele au încercat să înscrie golul de onoare, dar, deși nu au jucat rău, nu au reușit, iar cele care au înscris au fost tot oaspetele, în ultimul minut de joc, prin Alexia Roz, care a marcat din corner pentru 3-0. „A fost o înfrângere cam severă după evoluția scorului. Cu toate acestea, sunt mulțumită de jocul prestat. Chiar sunt mândră de evoluția fetelor, pentru unele dintre ele fiind primul meci oficial pe care l-au jucat. Normal, mai sunt multe lucruri de îmbunătățit în joc, și sper ca acest lucru să se vadă în meciul următor, pe care îl vom juca tot cu UTA, din nou acasă, dar în campionat”, a spus Alina Mardare, antrenoarea fetelor. Cele două formații se vor reîntâlni, în etapa a doua din seria A a Ligii 3 de fotbal feminin, peste circa două săptămâni. În prima etapă din campionat CSM Deva va sta. CSM Deva a evoluat în formula: Săndulescu (min.51 Narița) – Brătean, Marina, Nemțuc (min.80 Cszimadia), Tomesc (cpt.), Jurj, Antemie, David, Chiriac – Crișan, E Duca; Gherman. Antrenor: Alina Mardare.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun cârcotașii că un directoraș din zonă s-a trezit nu cu mas­cații, ci cu niște…

3 zile ago

Laurențiu Nistor, la începutul noului mandat de șef al județului: Am jurat credință hunedorenilor. Pe ei trebuie să-i reprezentăm, și nu politica hunedoreană

Noul Consiliu Judeţean Hunedoara şi pre­şedintele instituţiei administrative, social-democratul Laurenţiu Nistor, au fost în­ves­tiţi ieri…

3 zile ago

Bulina albă

Costel Avram, administratorul public al județului Pentru că a încheiat un mandat de administrator public…

3 zile ago

Bulina neagră

Adrian B., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de…

3 zile ago

A furat mașina, și-a pierdut viața și a mai ucis un om. Dezastru pe șosea

Victimele accidentului de circulaţie care s-a petrecut pe DN 66, în zona localităţii Băcia, soldat…

3 zile ago

Patru maşini implicate într-un accident pe autostrada A1 Deva-Sibiu. O femeie a ajuns la spital

O femeie de 76 de ani a fost rănită şi a ajuns la spitalul din…

3 zile ago