În urmă cu câteva luni, relatam despre un tânăr junior crescut la Școala de fotbal Primavera Deva, Ianis Dobrescu, că intenționează să bată la porțile cluburilor de fotbal din Italia. Jucătorul devean, component al lotului Naționalei de fotbal U15, a fost propus pentru o perioadă de probă la clubul italian de fotbal Genoa CFC.
Recent revenit acasă, l-am abordat pe juniorul devean, pentru a aflat amănunte despre perioada petrecută în Italia:
Ianis Dobrescu: A fost o experiență foarte frumoasă și vreau să le mulțumesc părinților și impresarului meu, Florin Manea, cei care au avut încredere că pot evolua la un nivel mult mai ridicat decât aici, la Deva. Aștept să vedem ce va fi în viitor. A fost bine, am reușit să mă descurc, am fost acceptat la clubul italian Genoa și acum vom lua în considerare ce se va întâmpla.
Reporter: Adică, la ce să ne așteptăm? Rămâi acasă, la Deva, sau te transferi în Italia? Poate vine un alt impresar și o să te solicite să te muți la o echipă mare din campionatul nostru. Ce zici ?
Ianis Dobrescu: Până la 16 ani eu nu pot semna un contract de jucător profesionist, dar vrea să fac acest lucru când voi împlini acești ani. Până atunci, hotârăsc părinții mei pentru mine. Nu am nici o problemă cu asta, pot să joc la orice club din România, dar eu vreau să joc în Italia.
Reporter: Ce ai văzut frumos la Academia de la Genoa?
Ianis Dobrescu: În primul rând, am fost impresionat de cum m-au primit colegii din echipă. A fost o primire foarte frumoasă. La fel și antrenorii, iar acest lucru contează foarte mult pentru moralul meu.
Reporter: E o diferență între ce joacă ei, acolo în Italia, și ce jucați voi, aici, acasă?
Ianis Dobrescu: Da, e diferență. Tactica, pregătirea tactică, este foarte multă, se face multă forță, se bazează foarte mult pe mobilitate.
Reporter: Am auzit că te-au acceptat la Genoa deoarece ești polivalent, tragi la poartă și cu stângul și cu dreptul. E adevărat? Pe ce post ai vrea să joci în echipă?.
Ianis Dobrescu: Da, e adevărat. Pentru ei este un lucru foarte important să poți să evoluezi pe mai multe posturi. Eu sunt polivalent, pot juca pe mai multe posturi, stânga, dreapta, mijlocaș, În primul rând a-și vrea să joc, dacă se poate, atacant central pentru că acolo mă simt cel mai bine, apoi extremă stângă sau milocaș stâng.
Reporter: Portar?
Ianis Dobrescu: Nu, portar, nu pot juca.
Reporter: Ai asistat la antrenamente, ai jucat alături de juniorii de la club. E greu la antrenamente?
Ianis Dobrescu: Vă dați seama că e greu, dar dacă îți pui în minte că trebuie să poți, atunci poți face ceea ce se cere la antrenamente.
Reporter: Vorbeam de impresarul tău, Florin Manea. De ce totuși în Italia și nu ai dorit în altă țară, Germania, Franța, Marea Britanie?
Ianis Dobrescu: Pentru că este unul dintre cele mai tari campionate din Europa și eu cred că acolo pot să mă dezvolt mult mai bine.
Reporter: La Genoa, în echipa mare, joacă câțiva români. Te-ai întâlnit cu ei?.
Ianis Dobrescu: Da, m-am întâlnit cu Radu Drăgușin, cu Denis Drăguș și cu George Pușcaș. M-au încurajat, mi-au spus să fiu calm și să joc bine, fără emoții, să demonstrez ce pot în teren și să muncesc mult.
Reporter: Cu naționala României, cum rămâne?
Ianis Dobrescu: De câte ori o să fiu convocat la Națională, o să merg și o să dau tot ce am mai bun, ca să joc pentru România și sper să fiu apreciat de antrenori în ceea ce fac.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…