Sport

FOTBAL Liga a III-a. Aurul Brad, aproape de startul sezonului

Echipa de fotbal CSM Aurul Brad a jucat un nou amical, pentru a pregăti duelurile oficiale din Liga 4 și din Cupa României, faza județeană. Adversara brădenilor pregătiți de Mihai Leaha și Emil Polvrea a fost Ponorul Vața, echipă de Liga 5. Aurul a început în formula: Jurca – Bostan, Șoit, Stănilă, Furdui – Achim, Rucăreanu, Leaha, Miclean – Chelariu, Tecsi.

A profitat de o greșeală
Meciul a început cu un penalty acor­dat pentru un fault la Tecsi. Golgheterul Ligii 4 Hunedoara a tras tare, însă a nimerit bara. A fost doar prima din cele 3 bare din acest meci semnate de Tecsi. Seria ratărilor a fost continuată de Leaha, care a trimis cu capul pe lân­gă poarta oaspeților. Achim, în minutele 12, 16, 26 și 34, a ratat incredibil, singur cu ultimul jucător al Ponorului. Între aces­te ratări, s-a deschis scorul de către oaspeții: Toc a profitat de o gre­șeală a lui Jurca, ieșit neinspirat și a trimis în poarta goală. Nu după mult timp a venit și egalarea, dintr-o ghiulea expediată de Leaha, în urma unei lovituri libere executate de Rucăreanu. Tot Leaha a adus Aurul în avantaj, în minutul 35, el a trimis un balon la colțul lung, fără speranțe pentru portarul Vraciu. Până la pauză am mai notat o acțiune a gazdelor demarată de Tecsi care a driblat tot ce a prins și a șutat la colțul lung, pentru ca la ultima fază a primei reprize, Șoit să marcheze sim­plu, după o pasă a lui Leaha. După 45 de minute, CSM Aurul a condus cu 4-1.

Pe locul al doilea
În repriza secundă, Pricop și Cozma le-au luat locul lui Jurca și Achim, Miclean a trecut dreapta. Șoit și Leaha au avut primele ocazii ale reprizei se­cunde. În minutul 62, Dumitraș l-a înlo­cuit pe Bostan, Lehel pe Rucăreanu și Cătană pe Miclean. Din păcate, după câteva zeci de secunde, Lehel a călcat greșit și s-a accidentat, lăsându-i locul lui Tuhuț. S-a făcut 5-1, cu 20 de minute înainte de final: Tecsi a tras la poartă, mingea a nimerit bara, a ajuns la Tuhuț, care i-a pasat lui Cătană, iar acesta a driblat superb și a înscris la colțul scurt. Apoi, Tuhuț a nimerit bara, după o pasă a lui Tecsi. Dar nu a mai ratat în minutul 80, când a finalizat o combinație la care au mai participat Tecsi și Leaha. Scorul final a fost stabilit de Tecsi. Atacantul Aurului a pus capul la o minge venită dintr-un corner bătut impecabil de Miclean. Până la reluarea cam­pio­na­tului, în 16 martie, CSM Aurul Brad va mai disputa încă un amical. Brădenii vor face deplasarea la Geoagiu, pentru ami­calul cu Gloria. La reluarea cam­pio­natului din Liga 4 Hunedoara, CSM Aurul va evolua la Deva, cu echipa se­cundă de la CSM. După 16 etape, bră­denii sunt pe locul doi, la două puncte în spatele liderului Viitorul Minerul Lupeni. (N. Gavrea)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura