CS Hunedoara a început meciul de sâmbătă cu Unirea Alba Iulia cu gândul de a obţine toate cele trei puncte puse în joc şi a reuşit acest lucru, după o evoluţie mai bună în repriza secundă, în care toţi componenţii echipei şi-au făcut datoria. De remarcat că cel mai bun jucător din echipa hunedoreană a fost Andrei Vasinc, cel care este autorul golurilor echipei de pe Cerna.
Gazdele au debutat mai bine cu câteva ocazii ratate de Tătulea (min. 2) şi Iacob (min. 5 şi 11), dar cea mai importantă am consemnat-o în min. 16: Iacob a fost faultat undeva lângă fanionul de colţ şi – când toată lumea aştepta o centrare – Herci a şutat direct pe poartă dintr-un unghi extrem de închis, balonul s-a dus sub transversală, dar Sporea a avut un reflex de zile mari şi a scos în corner.
În min.20, Tat, de la oaspeţi a prins un şut puternic de la 30 de metri, pe mijlocul porţii, dar Apostol a reţinut cu siguranţă. Cea mai mare ocazie a reprizei a venit în min.31, când pasa în adâncime a lui Herci l-a găsit pe Iacob singur în careu, acesta a şutat de la 14 – 15 metri, dar Sporea a intervenit salvator cu o paradă senzaţională.
După pauză, faţa jocului s-a schimbat total pentru hunedoreni, care au revenit în teren decişi să tranşeze victoria în favoarea lor. În min.47, Herci a executat perfect o lovitură de colţ şi Vasinc a reluat impecabil cu capul din 10 metri, înscriind astfel primul gol pentru gazde. Trei minute mai târziu, un atac rapid al Hunedoarei a făcut din nou şah-mat apărarea oaspeţilor: Marcu a deviat un balon pentru Vasinc, acesta a pătruns singur pe partea stângă în careul advers şi l-a executat a doua oară pe Sporea cu un şut plasat, imparabil pentru portarul Unirii. Era 2 – 0 în min. 50, iar victoria hunedoreană a fost previzibilă.
Nemaiavând ce pierde la acest scor, echipa din Alba Iulia a încercat să iasă mai mult la atac, în timp ce gazdele au abordat mult mai liniştite restul partidei. Şutul bun al lui Iacob de la 25 de metri a trecut puţin peste transversală în min. 55, iar apoi, în min. 64, Tecsi a fost faultat la 18 metri de poartă, uşor lateral stânga, Robert Cristian a executat excelent, balonul deviat de Sporea a lovit bara şi a revenit în teren, de unde Vasinc l-a împins în plasă, ridicând scorul la 3-0 pentru CS Hunedoara.
Portarul gazdelor, Apostol, a avut pe finalul jocului câteva intervenţii excelente. Din păcate, Herci a văzut cel de-al doilea cartonaş galben cu circa un sfert de oră înainte de final, pentru lovirea mingii după fluierul arbitrului şi a plecat la vestiare.
„Am fost peste ei la toate capitolele. Nici prima repriză nu a fost rea, cel puţin în primele 10 minute nu au ieşit din terenul lor, dar ne-a lipsit golul. La pauză le-am spus că mai avem 45 de minute la dispoziţie, să începem tare repriza a doua. Aşa s-a şi întâmplat, am marcat repede două goluri, în minutele 2 şi 5. Mă bucur că Vasinc a confirmat încrederea pe care am avut-o în el. Când am auzit că e nemulţumit de situaţia lui de la Lipova, am făcut tot posibilul să îl aducem aici. La golul trei l-am introdus special pe Robert Cristian să bată lovitura liberă, era o poziţie de şut care îi convenea. L-am întrebat «o simţi?» şi el mi-a zis că da, a intrat, a executat şi s-a făcut 3 – 0. Acum ne gândim deja la meciul din etapa viitoare, mergem la Cugir să luăm puncte, suntem în foame de puncte. Obiectivul echipei rămâne acelaşi, menţinerea în Liga a treia”, a declarat Mircea Alic, antrenorul principal al echipei CS Hunedoara.
CS Hunedoara: Apostol – Cr. Creciunesc (min. 58 Bularda), Ionică, D. Creciunesc, Doboş – Iacob, Al. Dan (min. 62 R. Cristian), Herci (eliminat min. 74), Tătulea (min. 56 Marinca) – Vasinc, Marcu (min. 58 Tecsi). Antrenori Mircea Alic şi Raul Spătaru
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…