Partida programată sâmbătă pe terenul central de la Stadionul Cetate Deva s-a bucurat de prezența unui număr mare de spectatori veniți să încurajeze formația gazdă. Un joc în care echipa CSM Deva a avut ceva de lucru până să obțină victoria.
Discuții în vestiar
Oaspeții, cu Mario Găman pe banca tehnică, au reușit un prim gol înscris relativ repede în minutul 16: Dănăricu face ce vrea pe stânga, intră în careu devenilor și îi pune mingea cu poarta goală lui Săulescu. Duș rece pentru echipa locală care a trecut de șocul acestui gol și a încercat să se apropie de buturile porții apărate de Oprița, dar fără efect pe tabelă, până la pauză. Am notat câteva ocazii ale gazdelor, dar fără ca ele să fie finalizate. În minutul 19 corner executat de Buzan, iar Rus din 2 metri reia peste poartă pentru ca în minutul 21 Buzan să execute un corner, Modan trece pe lângă minge, iar Rus nu o ajunge la un metru de poartă. În minutul 22 a fost o altă bună ocazie în contul devenilor: centrare Stoica, reia cu capul Toma, dar peste poarta oaspeților, iar în minutul 25 am avut din nou posibilitatea să înscriem la lovitura liberă executată de Doboș, iar Gavrilă a reluat cu capul. Probabil că la vestiare, în pauza regulamentară, antrenorul echipei CSM Deva a avut discuții aprige cu elevii săi, iar la reluare alta a fost fața echipei. Devenii vor restabili egalitate în minutul 56 grație golului înscris de Baidoo, care a reluat cu capul o centrare venită de la Stoica. Din acest moment, devenii au jucat mai bine și au avut un control bun al balonului. Oaspeții s-a redresat și au avut câteva acțiuni bune la poarta deveană. În minutul 80, Kayondo înscrie un gol frumos pentru deveni: a fost o combinație Munteanu – Doboș, Bexon centrează și Kayondo reia cu capul în poarta adversă. Scorul final al acestei întâlniri va fi stabilit în minutele de prelungire: în minutul 92 Baidoo scapă pe contraatac și trimite plasat pe lângă portar scapă pe contraatac pentru 2-1.
CSM Deva: (antrenor Marius Sîrbu): Frumuzache – Buzan, Rus, Bărăitaru, Doboș – Toma, Gavrilă (min.53 Baidoo), Stoi (min.72 Al. Popescu), Bedea, Al. Stoica (min.66 Vl. Munteanu) – Modan (min.53 Kayondo)
Gilortul Tg. Cărbunești: (antrenor Mario Găman): Oprița – Bărănescu, L. Gheorghe (min.51 Brujan), Siewe, S. Popescu – Avrămescu, Pătrășcoiu – Săulescu, Dănăricu, Șerbulescu (min.67 Nejoiu) – Marica (min.60 Roncea – eliminat min.77)
Într-o altă partidă, CSM Jiul Petroșani a pierdut din nou cu 4-3 în deplasarea de la Universitatea Craiova 2. Au înscris Atanas Trică (min.16, 31, 61), David Sala (min.70) respectiv Stephane Ferhaoui (min.40 – penalty), Andrei Istrate (minutele 84, 90).
Alte rezultate din etapa a 9-a
Clasamentul seriei a 7-a
Clasamentul seriei a 7-a
ACSO Filiași 9 6 1 2 20 – 6 19
CSM Deva 9 5 4 0 20 – 8 19
CSC Ghiroda 9 5 3 1 27 – 13 18
Viitorul Şimian 9 5 2 2 26 – 15 17
Univ. Craiova 2 8 5 0 3 23 – 18 15
Jiul Petroșani 9 4 0 5 20 – 17 12
Gilortul Tg. Cărbunești 9 3 1 5 15 – 19 10
Voinţa Lupac 9 2 1 6 11 – 24 7
FCU Craiova 9 1 2 6 12 – 28 5
CSO Turceni 8 0 2 6 8 – 34 2
(N. Gavrea)
Magdalena Șerban Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu” Hunedoara Deva pentru lecturare în…
Dacă firmele din industria alimentară și agricultură atrag atenția că există riscul să fie scoase…
Senatorul „resturilor” PNL, Călin Marian, își arogă merite nejustificate într-o investiție privată, iar primăria VEȚEL…
In prezent, la un cazino online mai poti juca si alte jocuri de noroc, nu…