Echipa de fotbal CSM Deva (foto) a redevenit liderul seriei a 7-a din Liga a-III-a, după victoria obținută în fața fostului lider, ACSO Filiași, chiar pe terenul acesteia. Practic, se repetă scorul din tur, când CSM Deva a trecut, tot cu 5-0, de formația din județul Dolj.
A adunat 33 de puncte
Devenii au câștigat partida, dominată de elevii lui Ștefan Nanu, gazdele având doar două faze de poartă și acelea pe final de reprize. În prima parte, a fost doar 1-0 pentru Deva, grație reușitei lui Kayondo, din minutul 35, care a reluat cu capul o centrare a lui Doboș, dintr-o lovitură de colț. În repriza a doua, gazdele rămân în inferioritate din minutul 55, după eliminarea lui Chirițoiu, care a luat două galbene în decursul a câtorva zeci de secunde. Echipa din Deva a profitat de acest lucru și Kayondo va majora diferența de pe tabelă în minutul 64, după ce s-a distrat cu apărarea adversă, făcând o preluare pe piept, o întoarcere în viteză și o finalizare din voleu, de la 10 metri. La scorul de 2-0 pentru echipa oaspete, jocul se echilibrează și se părea că se îndreaptă către un final încins, în condițiile în care Doboș, căpitanul devenilor, a văzut și el roșu după al doilea avertisment. Lucrurile însă nu au stat deloc așa, devenii mărindu-și avantajul în minutul 84, prin Bedea, abia intrat pe teren și care a reușit un gol imparabil de la peste 20 de metri lateral stânga. Gazdele au căzut fizic la acest scor iar Kayondo punctează din nou, de această dată dintr-un penalty acordat pentru un fault asupra lui Bloj și tabela a arătat 4-0 pentru deveni dar scorul final va fi stabilit în minutul 89, când Paliu a deviat în propria poartă o centrare a lui Kayondo.
În urma acestei victorii CSM Deva acumulează 33 de puncte din 13 etape, cu două mai multe decât ACSO Filiași, iar etapa viitoare va juca, pe teren propriu, cu o echipă din partea inferioară a clasamentului, Viitorul 2 Târgu Jiu.
CSM DEVA a evoluat cu: Bădescu – Vișan, Creciunesc, Iordache, Doboș (eliminat 81) – Iana, Stelea, Pencea (81 Bedea), Bloj – Popescu (81 Pătulea), Kayondo. Pe bancă: Lazar – Bedea, Branea, Kelemen, Lemac, Opriș, Pătulea, Șulea, Țoiu. Antrenori: Ștefan Nanu, Dorian Gugu, Jozsef Magyari.
Victorii pentru petroșăneni și hațegani
CSM Jiul Petroșani (foto) s-a impus în partida disputată în deplasare la Viitorul Pandurii Tg. Jiu, câștigând jocul cu 2-1 prin golurile marcate de Marius Matei (min. 10) și de Stephane Ferhaoui (min.17), golul gazdelor fiind marcat de Istrate (min.64 din penalty). Cu această nouă victorie, formația din Valea Jiului urcă în clasament pe locul cinci în serie și privește foarte liniștită partea a doua a campionatului.
Surpriza am consemnat-o la jocul de la Hațeg, unde echipa locală a pierdut întâlnirea cu ultima clasată, CSA Aurul Brad, golurile fiind înscrise aici de Ovidiu Trășcan (30), Ionuț Filipaș (38)/Cosmin Pau (60).
Rezultatele etapei
SERIA 7
Clasament la zi
1.CSM Deva 13 10 3 0 39 – 7 33 puncte
2 ACSO Filiași 13 10 1 2 32 – 18 31
3.Viitorul Şimian 13 8 1 4 33 – 20 25
4.Gilortul Tg. Cărbunești 13 8 1 4 19 – 19 25
5.CSM Jiul Petroșani 13 6 3 4 23 – 14 21
6.Voinţa Lupac 13 6 3 4 21 – 13 21
7.Progresul Ezeriș 13 2 3 8 10 – 27 9
8.Viitorul Pandurii Tg. Jiu 13 2 2 9 15 – 35 8
9.Retezatul Hațeg 13 1 3 9 11 – 25 6
10.Aurul Brad 13 1 2 10 16 – 41 5
SERIA 9, etapa 13
Clasament la zi seria a 9
1.Corvinul Hunedoara 13 12 1 0 46 – 9 37
2.Unirea Ungheni 13 8 2 3 27 – 19 26
3.Metalurgistul Cugir 13 6 4 3 18 – 17 22
4.CSM Unirea Alba Iulia 13 6 3 4 24 – 20 21
5.Avântul Reghin 13 5 5 3 18 – 16 20
6.CS Universitatea Alba Iulia 13 3 6 4 11 – 14 15
7.ACS Târgu Mureş 13 3 3 7 21 – 27 12
8.Viitorul Cluj 13 2 3 8 11 – 21 9
9.CS Ocna Mureș 13 2 3 8 19 – 34 9
10.Sănătatea Cluj 13 2 2 9 24 – 42 8
Zvonerii dau ca sigură informația cum că într-o instituție e un șefuleț pus de băieții…
Ieri, 13 mai 2025, Consiliul Județean Hunedoara a fost gazda festivității de premiere a elevilor…
Mircea Popa, fondatorul ACS Ronin Deva Pentru că a obținut de trei ori primul loc…
B. V., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru consum de…
Tânărul este cunoscut de către localnici pentru că a mai făcut pușcărie, așa că oamenii…
Un nou caz cu accente spectaculoase zguduie justiția din România. Luni, 12 mai 2025, pe…