Așa cum a anunțat în urmă cu câteva zile conducerea clubului devean, CSM Deva revine pe terenul de acasă, pe stadionul „Cetate”, după aproape trei ani de pribegie.
Întâlnire dificilă
Formația CSM Deva revine pe propriul teren și în fața suporterilor din postura de lider neînvins al seriei 7 din Liga 3 de fotbal fiind, alături de vecinii de la Corvinul Hunedoara, singurele formații din eșalonul al 3-lea al fotbalului românesc care nu au cunoscut înfrângeri în actualul sezon. Astăzi, pe terenul de sub Cetate, echipa deveană va întâlni formația Viitorul Târgu Jiu II, programat în etapa a XIV-a, care se va disputa începând cu ora 14.00. Vă reamintim că în etapa trecută, devenii au câștigat la scor (5-0) jocul disputat în deplasare pe terenul fostului lider, ACSO Filiași, și, astfel, a revenit pe primul loc. Antrenorul Ștefan Nanu este optimist în evoluția de astăzi a jucătorilor de la CSM Deva și speră într-o victorie în întâlnirea cu cei de la Viitorul Târgu Jiu II. El consideră întâlnirea dificilă, având în vedere că la gorjeni vor juca, foarte probabil, și câțiva fotbaliști de la prima echipă, care evoluează în divizia secundă. „Vreau să-mi felicit băieții pentru acest parcurs, precum și pentru evoluția lor din ultimul joc, de la Filiași, unde am câștigat clar și am revenit pe primul loc. Meciul cu cei de la Viitorul este unul greu. Am, însă, încredere în băieții mei și cred că vom câștiga acest meci. Mă bucur foarte mult că, după ceva vreme, ne întoarcem acasă. Aștept la acest meci cât mai mulți suporteri ai Devei, să ne bucurăm împreună de frumoasele rezultate obținute. Acest oraș merită aceste rezultate și sper ca munca pe care am depus-o să ne ajute să terminăm acest an pe primul loc”, a declarat Ștefan Nanu, antrenorul principal de la CSM Deva. La ora actuală, cei de la CSM Deva au 12 puncte avans față de a cincea clasată și, în funcție de rezultatele din etapa a XIV-a, se pot califica deja, în play-off, chiar și cu patru runde înainte de finalul sezonului regular. La jocul de astăzi intrarea publicului este liberă.
Liderul din seria a IX-a, formația CS Corvinul Hunedoara, matematic calificată în play-off, joacă acasă unde întâlnește, sâmbătă, de la ora 14.00, formația aflată acum pe locul patru în serie, CSM Unirea Alba Iulia și am putea spune că este un joc de antrenament cu public.
Iată programul etapei, cea cu numărul 14, programată în acest final de săptămână:
Seria a VII-a
Vineri, 25 noiembrie, ora 14.00
Sâmbătă, 26 noiembrie, ora 14.00
Seria a IX-a
Vineri, 25 noiembrie, ora 14.00
Sâmbătă, 26 noiembrie, ora 14.00
(N. Gavrea)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…