Cea mai afectată formaţie este CS Hunedoara, echipă lovită crunt de faptul că întreg lotul de jucători, antrenorii şi oficialii clubului au fost obligaţi să stea în carantină datorită faptului că o parte dintre jucători au fost găsiţi pozitivi la testele efectuate pe parcursul turului de campionat. În aceste condiţii, antrenorul principal, Raul Spătaru a fost obligat să improvizeze formaţia cu care a evoluat la fiecare etapă din partea a doua a sezonului.
Jucătorii echipei din Hunedoara au donat plasmă
Ce face acum formaţia din oraşul de pe Cerna? A răspuns la această întrebare Raul Spătaru, antrenor CS Hunedoara: „În situaţia noastră, echipa cea mai afectată de Covid din Liga a III-a, cu 21 de infectaţi dintr-un lot de 24 de jucători, ne-am gândit şi la dreptul la viaţă al altora. Eu şi băieţii am fost în cursul săptămânii trecute să donăm plasmă. Câţiva am făcut-o deja, sâmbătă au mai fost câţiva, iar alţii sunt programaţi la Spitalul Municipal din Hunedoara. În rest ne vom antrena până la începutul lui decembrie. Facem un antrenament pe zi, de câte trei – patru ori pe săptămână. În zilele următoare se va întruni Consiliul de Administraţie al clubului şi se va face o analiză severă a tot ceea ce s-a întâmplat în turul de campionat şi se vor lua nişte decizii în consecinţă. Despre transferuri este mult prea devreme să vorbim. Cum campionatul începe în 13 martie, ne-am gândit să reluăm pregătirea în jurul datei de 11 ianuarie. Depinde însă şi de ce se mai întâmplă până atunci.”
Echipa Jiul încă se antrenează
CSM Jiul Petroşani a încheiat turul de campionat pe locul opt în seria a VII-a, deşi conducerea ar fi dorit o clasare pe un loc undeva la mijlocul clasamentului. Nu e vacanţă nici la formaţia din Valea Jiului.
„Până pe 1 decembrie mai facem câte două, trei antrenamente pe săptămână. Şi astăzi avem un antrenament programat după amiază. După aceea, dacă nu mai facem testările pentru Covid, nici nu o să ne mai antrenăm, cu atât mai mult cu cât este posibil ca de acum să mai apară şi răcelile de sezon. În privinţa transferurilor, deocamdată e mult prea devreme ca să vorbim despre veniri sau plecări. Pe 15 ianuarie ne-am dori să reluăm pregătirile, să vedem însă cum mai evoluează situaţia cu pandemia”, a declarat Anton Sedecaru, antrenorul celor de la Jiul Petroşani.
Cei de la CSM Deva au intrat în vacanţă
CSM Deva, a încheiat sezonul pe locul şase în serie, deşi cu mai multă ambiţie din partea titularilor din echipă, mai ales la jocurile de acasă, formaţia se putea clasa pe un loc superior. Jucătorii au luat o vacanţă, iar Ştefan Nanu, antrenorul principal a spus de ce a preferat această variantă:
„Nu avea rost să îi mai ţinem pe jucători, aşa că le-am dat liber. Cazarea celor din alte părţi costa mult, plus că după cum ştiţi ne-am antrenat pe unde puteam, ba la Ilia, ba la Simeria. Doar cei din localitate, Tecsi, Branea, Peter, Roman, Târş, Sapta, Teodorescu sau Ciuţă au jucat pentru echipa a doua în Liga a IV-a. O veste bună e că terenul sintetic de la stadion este aproape gata, avem unde ne antrena anul viitor. Am planificat reunirea lotului pentru 15 ianuarie, o să avem două luni de pregătire pentru partidele oficiale care încep în 13 martie.”
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…