Sport

Fotbal, Liga a III-a. Echipele hunedorene au debutat cu stângul în campionat

Cele trei echipe din judeţ care activează în Liga a III-a de fotbal au debutat cu stângul în prima etapă a campionatului 2020/2021. Astfel, cum am arătat în ediţia de ieri, CSM Deva a fost învinsă acasă de Victoria Şelimbăr, iar celelalte două echipe hune­do­rene din această ligă au luat startul fără vi­c­torii în me­ciurile jucate în prima etapă.

Jiul Petroşani, egal pe teren propriu
CSM Jiul Petroşani, revenită în Liga a III-a de fotbal, după şapte ani de penitenţă în ligile inferioare, a debutat, sâmbătă, pe teren propriu cu un egal. Adversara sa a fost Flacăra Horezu, una dintre cele mai puternice formaţii ale seriei a VII-a. Partida de pe „Petre Libardi” s-a încheiat la egalitate, scor 2 – 2, după ce gazdele au condus în două rânduri.
Bogdan Matei a deschis scorul în min. 3, transformând un penalti acordat pentru un fault asupra lui Sandu Remus. Tot el a mar­cat golul de 2 – 1, printr-o lovitură de cap la cornerul executat de Mareş. Jiul s-a văzut egalată de fiecare dată prin reuşitele „omului-foarfecă” Mansour, (tot) în urma a două faze fixe.
„Este un rezultat mulţumitor şi dătător de speranţe pentru ceea ce ne aşteaptă în continuare. Au fost mai multe circumstanţe nefavorabile nouă la acest meci: ne-au lipsit cinci jucători de bază, ceea ce contează enorm la acest nivel, noi am stat două săptămâni în izolare acum o lună, nici nu am disputat vreun joc de pregătire. Este foarte greu să ţii ritmul în aceste condiţii. Am întâlnit o echipă bună, cu jucători care au şi câte 200 de meciuri în Liga întâi, iar Mansour nu cred că mai are nevoie de nici o pre­zentare, el ne-a marcat amândouă golurile. Ne-au dominat, e drept, dar steril, au pasat mai mult în treimea lor proprie, Noi la 2 – 1 am avut trei ocazii mari de gol, două în situa­ţii de singur cu portarul şi o bară. În prima repriză m-a mulţumit jocul în sine, puteam să avem 3 – 1. A doua repriză au controlat-o ei, puteau să şi câştige, astfel încât până la urmă cred că rezultatul este echitabil. Pentru noi a fost o necunoscută Liga a III-a, cum arată nivelul aici, dar băieţii s-au şi auto­depăşit puţin la acest debut”, a declarat la finalul partidei Cosmin Kanduth, antrenorul principal al Jiului.
În etapa următoare , CSM Jiul Petroşani va evolua tot pe teren propriu, în compania unei alte nou promovate, Măgura Cisnădie.
Jiul: Farcaş – Stoicoiu, Arcuşi, Matei, Bocu – S. Remus (80 Ghiur), Bădărău – Mazilu, Mareş (63 Pârvulescu), Miron (70 Turcu) – Bălăuţă

 

CS Hunedoara a început cu o înfrângere la Ungheni
CS Hunedoara a debutat în noul sezon cu o deplasare la Unirea Ungheni, formaţie nouă în Liga a III-a, care beneficiază de câţiva ju­că­tori cu experienţă în fotbalul inferior, cum este Laurenţiu Moţ (fost şi pe la Cetate Deva).
Echipa hunedoreană nu a excelat la con­strucţie, mai mult a pierdut cu scorul de 2-1, din cauza propriilor erori greu de digerat din apărare şi a ratărilor exasperante din atac.
„Am jucat mai bine decât ei, am controlat majoritatea partidei. Consider că rezultatul este nemeritat. Iarăşi a intervenit vechea nostră meteahnă: noi la şapte ocazii dăm un gol, adversarii au două situaţii pe care cu greu le poţi numi ocazii şi marchează două goluri pe nişte greşeli personale incredibile. Primul lor gol a venit după o lovitură liberă de la 45 de metri, portarul a ieşit pe sub minge şi a scăpat-o în poartă. Al doilea a fost după un corner la care au trimis mingea în doi metri la un om de-al lor complet nemarcat. Noi am ratat o mulţime de ocazii, am avut şi bară, şi oameni scăpaţi singuri cu por­tarul…”, a spus după meci Raul Spătaru, an­trenorul principal al hunedorenilor.
Golul echipei hunedorene a fost înscris de Iacob, care a egalat la scurtă vreme de la des­chiderea scorului. A fost o fază de atac purtată pe partea stângă, Herci a şutat la colţul lung, portarul gazdelor a respins în faţă şi Iacob, atent, a urmărit balonul şi a reluat în plasă pentru 1 – 1.
Sâmbătă, în etapa a doua, pe terenul de la arena „Michael Klein”, hunedorenii vor întâlni formaţia CS Ocna Mureş, echipă care e pierdut cu 0 – 2 pe teren propriu în faţa celor de la Arieşul Turda.
La primul joc din actualul sezon CS Hunedoara a evoluat cu: Lefter – Cr. Creciunesc, Banac, Kovacs, Trăşcan – Herci (72 R. Cristian), Marinca, Cămărăşanu (65 Bujor), Bloj (72 Tiric) – Iacob, Vasinc.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura