Ultima etapă din campionatul Ligii 3 programată în acest an 2021, a 15-a a sezonului regular, s-a disputat în weekend. Rezultatele înregistrate au stabilit și clasamentele înainte de vacanța de iarnă. Campionatul se va relua în primăvară, în luna martie, când sunt stabilite să se desfășoare ultimele trei etape din sezonul regular, pe 12, 19 și 26 martie.
L-a încercat pe portar
La finalul sezonului regulat, primele patru clasate din cele 10 serii vor juca în turneul de play-off de promovare, iar ultimele șase clasate vor evolua în play-out, pentru menținerea în Liga a 3-a.
Sâmbătă, CS Hunedoara s-a impus în fața formației Ocna Mureșcu 4-1 (2-1). Scorul a fost deschis în minutul 27 prin Arnăutu care a finalizat din interiorul careului, după ce în prima fază mingea a fost respinsă de pe linia porţii la un şut al lui Da Motta. Apoi, Simon l-a încercat de la distanță pe portarul oaspeţilor care a reținut balonul cu siguranță.
A fost 2 la 0, după ce Hergheligiu a transformat cu siguranţă un penalty, acordat după ce portarul E. Mihai l-a faultat pe Laurențiu Buş.
Oaspeții reduc din diferență ca urmare a unei lovituri de pedeapsă acordată după un henţ în careu al lui Rodrigues. A transformat cu siguranţă Cioară.
Imediat după pauză gazdele vor înscrie din nou, când Rodrigues a reluat în gol din apropiere după o fază de atac prelungită a gazdelor și vor stabili scorul final în minutul 83, prin Laurențiu Buş.
CS Hunedoara: Lefter – A. Vlad, Garutti, Rodrigues, Da Motta – Bedea, Mogoș, A. Dumitru, L. Buș/ cpt – Hergheligiu, Arnăutu. Pe bancă: D. Moldovan, R. Cristian, Bradu, Simon, Trășcan, Giura, F. Iacob. Antrenor, Florin Maxim.
Iată rezultatele etapei:
Seria 7
Viitorul Pandurii Târgu Jiu 2 – CSM Deva 0-2
CSM Jiul Petroşani – Voinţa Lupac 2-2
CSM Reșița – Progresul Ezeriş 7-0
Viitorul Şimian – Gilortul Tg. Cărbuneşti 5-1
Aurul Brad – Pandurii Târgu Jiu 1-5
Clasamentul la zi după etapa 15
1 CSM Reșița 15 14 1 0 55 – 7 (48) 43 puncte
2 CSM Deva 15 10 1 4 23 – 14 (9) 31
3 Pandurii Tg Jiiu 15 7 6 2 29 – 12 (17) 27
4 Voinţa Lupac 15 7 5 3 28 – 21 (7) 26
5 Viitorul Şimian 15 6 4 5 29 – 26 (3) 22
6 Jiul Petroșani 15 4 4 7 17 – 19 (-2) 16
7 Progresul Ezeriş 15 4 4 7 15 – 29 (-14) 16
8 Gilortul Tg. Cărb. 15 3 3 9 21 – 37 (-16) 12
9 Viitorul Pandurii 15 2 4 9 8 – 37 (-29) 10
10 ASA Aurul Brad 15 1 2 12 11 – 34 (-23) 5
Seria 9
Viitorul Cluj – Avântul Reghin 2-0
Unirea Alba Iulia – Sticla Arieşul Turda 2-1
Sănătatea Cluj – Gloria Bistriţa Năsăud 2-1
CS Hunedoara – CS Ocna Mureş 4-1
Metalurgistul Cugir – Unirea Ungheni 1-1
Clasamentul la zi după etapa 15
1 CS Hunedoara 15 14 1 0 55 – 14 (41) 43 puncte
2 Metalurgistul Cugir 15 11 3 1 39 – 19 (20) 36
3 Unirea Ungheni 15 9 2 4 35 – 19 (16) 29
4 Viitorul Cluj 15 7 3 5 19 – 21 (-2) 24
5 Gloria Bistriţa N. 15 5 2 8 25 – 34 (-9) 17
6 CS Ocna Mureș 15 4 4 7 20 – 31 (-11) 16
7 Sticla Arieșul Turda 15 4 2 9 21 – 26 (-5) 14
8 Avântul Reghin 15 3 5 7 14 – 21 (-7) 14
9 Sănătatea Cluj 15 3 2 10 19 – 40 (-21) 11
10 Unirea Alba Iulia 15 2 2 11 9 – 31 (-22) 8
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…