A venit şi mult aşteptatul moment al debutului în noul sezon fotbalistic din Liga a III-a de fotbal, în care judeţul nostru are trei formaţii, care vor evolua după voia unora în serii diferite. CSM Deva şi Jiul Petroşani au fost repartizate în seria a VII-a, iar CS Hunedoara va juca în compania echipelor din seria a IX-a.
Noua echipă a municipiului Deva, rebranduită din LPS în CSM, a jucat sâmbătă la… Simeria, prima partidă din noul sezon, joc considerat pe teren propriu, în compania unei formaţii puternice, care şi-a anunţat intenţia de promovare, Viitorul Şelimbăr.
Antrenorul Ştefan Nanu i-a folosit în această partidă pe jucătorii din lotul de bază şi a dat o replică bună oaspeţilor, chiar dacă jocul s-a încheiat cu victoria sibienilor, scorul final 1-2.
După gol, a urmat o perioadă de joc mai bun al gazdelor, presărată însă cu prea multe ratări. Centrarea bună din min. 28 a lui Ţoiu e reluată dezamăgitor de către Stere în portarul advers, iar în min.30, şutul excelent din 22 de metri al lui Vitan a ocolit vinclul porţii adverse.
În min. 37, o altă ocazie rarisimă a devenilor: mingea centrată din lovitură liberă de la 40 de metri l-a lovit pur şi simplu pe Stere şi s-a dus pe lângă poartă şi apoi după o combinaţie Traşcă – Vitan – Stere, ultimul a ratat incredibil de la un metru de poartă, trimiţând alături.
După seria ratărilor a venit egalarea cu două minute înainte de pauză. Traşcă a fost faultat la 25 de metri uşor lateral stânga şi Vitan a executat impecabil lovitura liberă, şutând aproape de vinclu. Scorul devine 1-1, anunţându-se o repriză secundă spectaculoasă. Până la pauză am mai notat o altă ocazie a lui Stere, care a trecut pe sub minge la centrarea şutată de pe stânga de acelaşi Vitan.
Repriza secundă a fost însă săracă în faze de poartă, oaspeţii de la Şelimbăr controlând jocul şi datorită experienţei net superioară a jucătorilor săi, dar şi din cauza unei căderi fizice a devenilor. Totuşi, în min.50, Bogdanovici a rezolvat bine o fază foarte periculoasă, singur în faţa a trei atacanţi sibieni, iar portarul Manea a respins cu piciorul în corner, în min.58, şutul puternic al lui Tătar, venit înşelător. Din păcate, portarul devean a gafat la şutul din voleu al lui Curtean de la 28 de metri, încercând să respingă tot cu piciorul, dar a luftat, iar balonul s-a dus pe jos, în gol, lângă bară.
Din acest moment, gazdele nu s-au regăsit în joc, drept urmare nu l-au mai pus în pericol pe portarul advers la nici o acţiune. Oaspeţii au fost parcă mai proaspeţi pe finalul partidei şi au avut câteva ocazii nefinalizate. Să notăm că în prelungirile partidei Curtean a văzut al doilea cartonaş galben şi a fost eliminat.
În etapa a doua, CSM Deva are programată o partidă în deplasare la Gilortul Târgu Cărbuneşti, echipă care nu a jucat până acum nici un meci în cupă sau în campionat din cauza cazurilor de covid-19 din lot şi este posibil ca şi această întâlnire să nu se dispute.
„Au fost două reprize diferite la acest meci. Noi am făcut o primă repriză bună, din păcate am luat gol pe o nesincronizare a fundaşilor centrali. Astăzi ne-a lipsit şi portarul, păcat de acest copil de 18 ani, Manea, care a luat gol de la 30 de metri, încercând să respingă cu piciorul. Ciută a apărat foarte bine în cupă, va veni şi rândul lui în poartă. Diferenţa dintre noi şi ei a fost şi de experienţă, ei au jucători ca Neacşa, Curtean sau Tătar, cu meciuri în Liga întâi. În repriza a doua parcă ne-a lipsit şi dorinţa, s-a resimţit şi pauza competiţională forţată, am jucat un singur meci în ultimele opt luni. Avem mulţi jucători noi şi cred în continuare că echipa este mult mai valoroasă decât cea din sezonul trecut. Mergem înainte, clasarea în primele şase locuri este obiectivul nostru, perfect realizabil. Problema este că ne antrenăm ba pe la Certej, ba pe la Ilia, pe unde putem, de jucat jucăm la Simeria, iar în deplasările acestea se acumulează oboseală şi la un moment dat se resimte în joc”, a declarat Ştefan Nanu, antrenorul principal de la CSM Deva.
Pentru CSM Deva au evoluat: Manea – Kelemen (74 Cârstoiu), Radak, Bogdanovici, Doboş (cpt.) – Ţoiu, Târş (74 Lehel), Vitan – Curescu (55 Branea), Stere (60 Ghighilicea), Traşcă. Antrenor Ştefan Nanu. (foto, Cătălin Crăciun)
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) anunță că primește tot mai multe notificări, mesaje și…