Astăzi se vor relua întrecerile din cadrul campionatului din Liga a III-a de fotbal, cu prima etapă din retur, într-o competiţie care, cel puţin în seria a IV-a, unde evoluează şi cele două formaţii din judeţul nostru, se anunţă spectaculoasă. Etapa a XVI-a se va disputa astăzi şi mâine, ambele echipe hunedorene urmând a evolua pe teren propriu, dar interesul grupărilor din serie este doar pentru a se menţine în ligă, deoarece formaţiile pentru promovare şi retrogradare sunt practic cunoscute.
A rămas fără finanţare
FC Universitatea Craiova este lider detaşat în serie şi va promova cu certitudine, iar la retrogradare în seria a IV-a, Naţional Sebiş s-a retras. ACS Poli Timişoara şi Gilortul Cărbuneşti au o zestre extrem de subţire de puncte, iar ACSO Filiaşi a rămas fără finanţare, toate aceste echipe fiind sub LPS Cetate Deva în clasament.
Revenind la etapa de debut a returului, LPS Cetate Deva (locul 12, cu 17 puncte), va juca astăzi, de la ora 15.00, cu CSC Dumbrăviţa, (locul 6, cu 22 de puncte, în tur devenii câştigând cu 4-3). Meciul de astăzi se va desfăşura la Simeria, locaţie unde echipa deveană va disputa următoarele partide considerate pe teren propriu în retur, stadionul din Deva fiind în renovare.
CS Hunedoara (locul 7 cu 22 de puncte) va juca acasă pe “Michael Klein”, mâine, sâmbătă, tot de la ora 15.00, în compania celor de la Viitorul Dăeşti, (locul 11, cu 19 puncte). În tur, formaţia din judeţul Vâlcea s-a impus, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, dar acum altele sunt datele problemei.
LPS Cetate Deva – CSC Dumbrăviţa
U Craiova 1948 SA – Şoimii Lipova
ACS Poli Timişoara – Fortuna Becicherecu Mic
Crişul Chişineu Criş – Progresul Pecica
Gloria Lunca Teuz Cermei – CSC Ghiroda şi Giarmata Vii
CS Hunedoara – Viitorul Dăeşti
Flacăra Horezu – Naţional Sebiş
ACSO Filiaşi – Gilortul Târgu Cărbuneşti
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…
Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…
Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…