După un debut cu victorii în prima etapă din campionatul Ligii a III-a de fotbal, trei dintre formațiile din județul Hunedoara vor avea astăzi o misiune importantă în această fază a tradiționalei competiții naționale, Cupa României.
Vor revanșa
Cu un format nou, cu sponsori noi și cu interese diferite, competiția nu este agreată de multe echipe participante, deoarece unele dintre acestea trebuie să cheltuie mult pentru a se prezenta la partidele programate. Altele consideră jocurile ca și partide de antrenament. Așa că e de văzut fiecare joc din program.
Astăzi, în turul al doilea din Cupă, cel mai interesant joc este cel dintre CSM Deva și CS Corvinul Hunedoara 192, programat pe terenul de la Orăștie cu începere de la ora 17.30. Cele două formații s-au întâlnit și în sezonul trecut, la Hunedoara, unde Corvinul a trecut în turul următor, nu foarte ușor, după executarea loviturilor de departajare. Acum, devenii promit o revanșă și o victorie care să le aducă o calificare în turul următor și o posibilă întâlnire cu o echipă de liga secundă.
De menționat că antrenorul echipei gazdă, CSM Deva, reputatul tehnician Ștefan Nanu, va sta în tribună la această partidă, deoarece este suspendat ca urmare a cartonașului roșu primit la jocul din prima etapă, cel de la Brad. Reamintim că urmare a deciziilor pe care le-a luat la partida dintre Aurul Brad, arbitrul de centru Constantin Olaru (Râmnicu Vâlcea) a fost contestat de către deveni, care au depus la Federație un memoriu prin care solicită ca fluierașul din Vâlcea să nu mai fie delegat la jocurile formației devene.
De partea cealaltă, reprezentanții echipei Corvinul Hunedoara sunt temperați în declarații și spun că jocul de astăzi este unul tipic de Cupa României, cu două formații care au obiective asemănătoare, loturi echilibrate și aceleași interese pentru a obține promovarea în turul următor.
De urmărit și jocul în care va evolua CSM Jiul Petroșani care va întâlni formația Gilortul Tg. Cărbunești pe Stadionul din Petroșani, cu începere de la ora 17.30.
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…