FOTBAL Liga a III-a. Minerii”, coborâre în clasament
Sâmbătă, CSM Jiul Petroșani, aflată după trei victorii consecutive, a întâlnit formația de pe locul secund în clasamentul seriei, ACSO Filiași, într-o partidă desfășurată pe Stadionul din Valea Jiului.
Pe ultimul loc
Formația din Petroșani nu a reușit să lege un joc bun și a fost învinsă cu scorul final de 0-2, golurile oaspeților fiind marcate de către Daniel Rogoveanu ( min. 51 din penalty și min.72).
După această etapă, Jiul Petroșani rămâne pe locul cinci în clasamentul seriei, cu cele 17 puncte acumulate până acum și va juca, vineri 6 decembrie, pe terenul ultimei clasate, ATCS Sparta Râmnicu Vâlcea. Cea de a doua echipă din județ, Minerul Lupeni, a evoluat în deplasare la Avântul Periam, aflată pe ultimul loc în clasamentul seriei a IX-a. „Minerii” au avut o evoluție bună, au reușit chiar să înscrie în minutul 58 prin Adrian Bedea, păstrând șansa unei victorii. Gazdele au revenit pe final de joc, au făcut presiuni la poarta „minerilor”, iar în minutul 78, din greșeală, Dragoș Vlad a trimis balonul în propria poartă. Jocul s-a încheiat la egalitate, 1 -1, neașteptat pentru echipa din Lupeni, care cu acest rezultat coboară pe locul patru și are 24 de puncte.
Rezultatele etapei:
Seria 8
- Aro Muscelul C-Lung Muscel – ACS Speed Academy 2 – 2
- SCM Rm. Vâlcea – ACS Viitorul Dăeşti 1 – 0
- CS Gilortul Tg. Cărbuneşti – CS Vulturii Fărcăşeşti 1 – 3
- ACS Unirea Bascov – ATCS Sparta Rm. Vâlcea 4 – 1
- CSM Jiul Petroşani – ACSO Filiaşi 0 – 2
Pe primul loc în serie se află formația SCM Râmnicu Vâlcea, cu 36 de puncte, urmată de ACSO Filiaşi, cu 27 de puncte și de ACS Unirea Bascov, cu 24 de puncte.
Seria 9
- CS Avântul Periam – ACS Minerul Lupeni 2 – 2
- CS Timişul Şag – ACS Progresul Pecica 1 – 2
- CSC Ghiroda şi Giarmata Vii – CS Lotus Băile Felixl 2 – 0
- ACS Viitorul Arad – S Gloria Lunca-Teuz Cermei 1 – 1
- SSU Poli. Timișoara – CSC Peciu Nou 3 – 0
Conduce în clasamentul seriei formația CSC Peciu Nou, care are 27 de puncte, fiind urmată de CSC Ghiroda şi Giarmata Vii și ACS Progresul Pecica, ambele cu câte 26 de puncte fiecare, despărțite de golaveraj. (N. G.)