Categories: Sport

Fotbal, Liga a III-a: Şirineasa a promovat matematic în liga a doua

Marţi a fost programată în Liga a III-a o etapă intermediară, cea cu numărul 27, în care ambele formaţii din judeţul nostru au jucat în deplasare.

ACS Şirineasa şi-a asigurat teoretic, promovarea în eşalonul secund, după ce a câştigat partida din deplasare cu Becicherecu Mic, scor 5 – 0, prin golurile reuşite de Iordache (min. 16), Cioiu (min. 34, 38), Dragu (min. 41) şi Mansour (min. 83). Echipa din Petroşani are acum 10 puncte avans faţă de Naţional Sebiş şi CSM Lugoj, ocupantele locurilor 2 şi 3 în clasamentul seriei.
O altă echipă cu pretenţii la promovare, CSM Şcolar Reşiţa, a terminat partida la egalitate, 2 – 2 pe teren propriu, cu Şoimii Lipova, după ce au fost chiar conduşi cu 2 – 1.
CNS Cetate Deva a pierdut cu 2-1 meciul susţinut la Timişora în compania celor de la Centrul Naţional de Pregătire, deşi devenii au condus la pauză prin golul marcat în min.21 de Robert Cristian. În repriza secundă, jucătorii din Deva le-au permis timişorenilor să revină în joc şi pe tabelă. Burghele a egalat în minutul 62, pentru ca apoi Chera să aducă victoria gazdelor cu un sfert de oră înainte de final dintr-o lovitură liberă de la 18 metri.
Sorin Cornea, antrenorul echipei devene, a declarat după joc: „A fost un antrenament util pentru noi în vederea meciului cu Lugojul din etapa următoare. Vom întâlni o echipă bună, din fruntea clasamentului, iar noi avem nevoie de cele trei puncte pentru a ne atinge obiectivul din acest sezon, locul 6 la sfârşitul campionatului”.
CNS Cetate Deva: Apostol – Kelemen, Şoit, Coteţ, Cornea – R. Cristian, Moţ – Cârlejan (min. 70 Lupu), Bedea (min. 60 Boldea), Doboş (min. 60 Bărculeţ) – David.

Rezultatele etapei
AFC Hermannstadt II – ACSO Filiaşi 1 – 1
Gloria Lunca Cermei Teuz – CS Naţional Sebiş 1 – 2
CSM Lugoj – CS Internaţional Băleşti 2 – 0
CN Pregătire Timişoara – CNS Cetate Deva 2 – 1
NMM Becicherecu Mic – ACS Şirineasa 0 – 5
CSM Şcolar Reşiţa – CS Şoimii Lipova 2 – 2
ACS Ghiroda – CSU Craiova II 2 – 4
CS Millenium Giarmata a stat

Etapa următoare:
ACS Filiaşi- ACS Ghiroda
Millenium Giarmata- Becicherecu Mic
Cetate Deva- CSM Lugoj
Naţional Sebiş- AFC Hermannstadt 2
CS U Craiova 2- CSM Şcolar Reşiţa
ACS Şirineasa- CN Pregătire Timişoara
Internaţional Băleşti- Gloria Cermei
Şoimii Lipova stă

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

17 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

22 de ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

22 de ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

22 de ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

22 de ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

22 de ore ago