Categories: Sport

Fotbal Liga a IV-a: CS Hunedoara rămâne lider

Nicolae Gavrea

La finalul săptămânii trecute s-au desfăşurat partidele contând pentru etapa a XXIII-a a Ligii a IV-a de fotbal Hunedoara.

A fost o etapă cu rezultate aşteptate, nefiind înregistrată vreo surpriză majoră. Liderul clasamentului, CS Hunedoara, a jucat pe teren propriu, în compania formaţiei Aurul Certej, iar la pauză tabela arăta o egalitate, 1-1, după ce oaspeţii au deschis scorul, iar gazdele au revenit pe tabelă la faza imediat următoare.
În partea a doua a partidei, CS Hunedoara a dominat clar şi a marcat de trei ori la rând, iar oaspeţii nu au mai putut decât să reducă din handicap pe final de joc. În urma acestei victorii cu 4-2, CS Hunedoara îşi păstează locul de lider al clasamentului (56 de puncte), având un avans de şapte puncte faţă de Inter Petrila (care totalizează 49 de puncte). Formaţia din Petrila a câştigat unul dintre derbiurile etapei, impunându-se cu 3-2 pe terenul celor de la Dacia Orăştie.
Pe podium se menţine şi Victoria Călan (cu 38 de puncte), care a reuşit o remiză (2-2) în deplasare la Şoimul Băiţa, dar formaţia din Călan a ratat victoria, după ce a avut 2-0 în primul sfert de oră. Pe locul patru, la un punct de podium, a urcat Gloria Geoagiu care, într-un meci fără istoric, a învins, acasă, cu 6-0 (2-0), pe Retezatul Haţeg..
Hercules Lupeni a învins echipa CNS Cetate Deva cu scorul de 9-2. după ce la pauză a condus cu 5-, iar în urma acestei înfrângeri, devenii au coborât pe ultima poziţie din clasament.
Rezultatele etapei
CSM Jiul Petroşani – CSM Mihai Viteazul Vulcan 0-2
CSM Dacia Orăştie 2010- CS Inter Petrila 2 – 3
ACS Şoimul Băiţa – AS Victoria Călan 2-2
CS Hunedoara – AS Aurul Certej 4-2
CNS Cetate Deva – ACS Hercules Lupeni 2-9
AS Universitatea Petroşani – ACS Minerul Uricani 2-0
AS GLORIA PROINSTAL- CSO Retezatul Haţeg 6-0
CSA Aurul Brad stă
Etapa viitoare, 28 aprilie
CSM Mihai Viteazul Vulcan – stă
CS Inter Petrila-CSM Jiul Petroşani
AS Victoria Călan-CSM Dacia Orăştie 2010
AS Aurul Certej-ACS Şoimul Băiţa
ACS Hercules Lupeni-CS Hunedoara
ACS Minerul Uricani-CNS Cetate Deva
CSO Retezatul Haţeg-AS Universitatea Petroşani
CSA Aurul Brad- AS GLORIA PROINSTAL

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago