Fotbal, Liga a V-a. Retezatul a fost învinsă, dar a rămas în frunte
Nicolae Gavrea
Rezultatele înregistrate în a V-a etapă nu au schimbat prea multe la nivelul clasamentului din această ligă, unde echipa Retezatul Ţara Haţegului continua să conducă în condiţiile în care a fost învinsă.
Agrocompany Băcia a câştigat greu, pe teren propriu, meciul disputat cu formaţia care deţine titlul de campioană la ediţia precedentă de campionat, Măgura Pui, scor final 3-2, golurile fiind marcate de Paul Apati, Remus Stoica, respectiv Daniel Albu şi Cornel Fegher.
Un joc dificil a avut şi Aurul Certej, care a dispus de Victoria Dobra cu 3-2, golurile fiind înscrise de Paul Isac, Alin Ignat, Claudiu Grosu, respectiv Adrian Cismaş şi Mihăiţă Mihalache. Comunal Ilia a câştigat la limită, în deplasarea de la Bretea Română, cu 1-0, prin golul înscris de Adrian Pârvu. Unirea General Berthelot a învins neaşteptat liderul actual al clasamentului, Retezatul Ţara Haţegului cu 3-0, autorii golurilor fiind Darius Dăncescu, Alexandru Jurmoni, Claudiu Bîhu (autogol). AS Sântămăria Orlea a câştigat pe teren propriu jocul cu Ponorul Vaţa 2-1, prin golurile înscrise de Vasile Băicoană şi Marius Burtică, pentru oaspeţi autor fiind Florin Băd. În sfârşit, în meciul Zarandul Crişcior – Universitatea Petroşani, gazdele s-au impus net cu 5-2, golurile din această întâlnire fiind marcate de Ovidiu Terchia, Petrişor Biriş, Claudiu Luluşa, Robert Deoancă, respectiv Cosmin Horobeţ şi Viorel Mihăilescu.