FOTBAL. Meciuri amicale pentru formaţiile din Deva şi Hunedoara
Finalul de săptămână aduce pentru formaţiile din judeţul nostru,cele care evoluează în campionatul Ligii a III-a, meciuri amicale de pregătire pentru returul de campionat.
Echipa CSM Deva, sub coordonarea antrenorului principal, Ştefan Nanu, va disputa cel de al doilea meci de pregătire pe terenul sintetic de la Stadionul Cetate, de această dată în compania formaţiei CSO Metalurgistul Cugir. Partida este programată astăzi,de la ora 11.00 şi se va disputa fără spectatori.
Reamintim că în primul joc amical devenii au întâlnit în urmă cu o săptămână, pe teren propriu, divizionara secundă CSM Reşiţa, partida fiind câştigată cu 2-1 de către oaspeţi, dar tehnicianul devean s-a declarat mulţumit de modul în care s-au prezentat elevii săi la această întâlnire.Echipa deveană se va deplasa în perioada 1-8 februarie la Băile Herculane pentru un cantonament centralizat de pregătire a returului de campionat.
Formaţia CS Hunedoara are programat, sâmbătă, 30 ianuarie, primul joc amical din perioada de pregătire şi se va deplasa la Timişoara pentru întâlnirea cu Pandurii Tg. Jiu. Este o bună ocazie pentru antrenorul Raul Spătaru să vadă evoluţia unor jucători de la Pandurii, care sunt vizaţi pentru transfer la formaţia hunedoreană în perioada următoare, pentru a acoperi câteva din posturile deficitare la echipă.
Jiul Petroşani nu are, deocamdată, noutăţi spectaculoase în ceea ce priveşte lotul de jucători. Au fost anunţate plecările lui Pârvulescu (la CSM Vulcan) şi Mareş (la Inter Petrila), dar în mare lotul este acelaşi cu care formaţia din Valea Jiului a încheiat sezonul de toamnă în campionat.
Prima partidă amicală pe care Jiul Petroşani o va disputa este programată săptămâna viitoare, în 6 februarie, cu Flacăra Horezu.